Un sfert dintre companiile mici şi mijlocii din România au „angajat” deja roboţi software

0
Publicat:
Ultima actualizare:

24% dintre companiile mici şi mijlocii participante la sondajul Tailent folosesc deja tehnologii de automatizare, iar jumătate spun că iau în calcul integrarea tehnologiei RPA în activitate anul acesta sau în viitor.

Cu toate acestea, jumătate dintre companii consideră că principala barieră în implementarea roboţilor software inteligenţi este costul ridicat - deşi peste 47% spun că îl consideră o investiţie fezabilă şi avantajoasă în raport cu beneficiile -, iar peste 36% consideră că se vor confrunta cu o lipsă de pregătire a angajaţilor privind adopţia şi utilizarea tehnologiei RPA. 

   

Sistemul de lucru hibrid a evidenţiat importanţa roboţilor software inteligenţi dezvoltaţi pe baza tehnologiei Robotic Process Automation (RPA), în condiţiile în care a crescut nevoia de soluţii şi activităţi creative, iar munca de la distanţă a devenit esenţială pentru succesul oricărui business. În prezent, 23,7% dintre companiile mici şi mijlocii din România confirmă că au nevoie de roboţi software pentru a accelera digitalizarea activităţii şi a creşte eficienţa operaţională prin automatizarea operaţiunilor, arată un sondaj iniţiat de Tailent, compania locală cunoscută pentru dezvoltarea de roboţi software inteligenţi care permit firmelor să automatizeze o plajă largă de procese operaţionale şi democratizează accesul la soluţiile de tip Robotic Process Automation.

Aproape jumătate (47,4%) dintre companiile care au participat la sondajul Tailent consideră că roboţii software inteligenţi sunt utili pentru a elimina acţiuni repetitive şi pentru a creşte eficienţa operaţională dintr-o organizaţie. Totodată, aproape 30% dintre companii consideră că utilizarea de roboţi software poate duce la o creştere a eficienţei muncii de la distanţă, la o dezvoltare mai rapidă a companiei şi la accelerarea digitalizării, cu efecte pozitive asupra evoluţiei business-ului. 

Pentru aproape 53% dintre respondenţi, principalul avantaj al roboţilor software pentru companie ar fi creşterea eficienţei operaţionale, urmat de reducerea costurilor (31,6%) şi de creşterea vânzărilor (18,4%), oferind companiei oportunităţi de dezvoltare în direcţii noi. În plus, 39% consideră că echipa ar beneficia de sprijinul tehnologiei RPA pentru a lăsa sarcinile plictisitoare şi repetitive în seama roboţilor software inteligenţi, iar aproape 24% spun că angajaţii se vor putea ocupa astfel de activităţi mai creative. Doar 8% consideră că echipa ar putea fi reticentă la integrarea tehnologiei în procesele operaţionale ale companiei şi 29% sunt de părere că ar putea exista şi unele temeri că roboţii software ar putea înlocui anumite poziţii din companie.

„Deşi există uneori percepţia că roboţii software inteligenţi ar putea suplini în totalitate anumite joburi, realitatea este că aceştia nu fac decât să vină în ajutorul echipelor existente şi să susţină oamenii să evolueze profesional, ocupându-se de activităţi mai relevante pentru ei şi pentru compania în care lucrează. Aproape două treimi dintre companiile mici şi mijlocii care au participat la sondaj confirmă că adopţia tehnologiei Robotic Process Automation le-ar da angajaţilor posibilitatea să înveţe lucruri noi”, spune Mario Popescu, CEO-ul Tailent. 

Sondajul Tailent a fost efectuat în luna aprilie în mediul online, în rândul reprezentanţilor a 136 de companii mici şi mijlocii din România.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi