Un restaurant din Singapore va servi în premieră, sâmbătă, carne de pui crescută în laborator. Cum va arăta meniul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un restaurant din Singapore va servi în premieră, sâmbătă, carne de pui crescută în laborator de startup-ul american Eat Just, după ce agenţia pentru alimente din ţară a aprobat comercializarea acestei cărni, transmite CNBC.

Potrivit Eat Just, va fi pentru prima oară în istorie când o carne produsă într-un laborator va fi vândută şi servită într-un restaurant.

Restaurantul 1880, cunoscut pentru meniurile sale inovatoare, va include carnea de pui produsă în laborator în trei meniuri: chiflă cu pui crocant cu susan şi ceapă verde; foietaj cu pui şi piure de fasole neagră; şi o vafă crocantă cu arţar, cu pui, condimente şi sos picant.

Aceste meniuri vor costa aproximativ 23 de dolari, a declarat Josh Tetrick, co-fondator şi CEO al Eat Just.

Tetrick, care a înfiinţat Eat Just în 2011, a spus că firma a început să dezvolte carne de pui în laborator din celule animale în 2016.

Începând din 2011, compania a atras fonduri de 300 de milioane de dolari, iar la ultima rundă de finanţare a fost evaluată la 1,2 miliarde de dolari.

Pentru a crea carnea de laborator numită GOOD Chicken, o cantitate mică de celule animale sunt prelevate din carne de pui. Celulele sunt apoi hrănite cu nutrienţi cum ar fi aminoacizi, carbohidraţi, minerale, grăsimi şi vitamine, aceleaşi tipuri de nutrienţi de care au nevoie animalele pentru a creşte şi a se dezvolta. Apoi, celulele se transformă în ritm rapid în carne, folosind un bioreactor. Tetrick compară acest proces cu cel în care este obţinută berea.

Procesul complet de creare a cărnii de cultură durează 14 zile, fiind mai rapid decât în cazul puiului tradiţional, care are nevoie de 45 de zile pentru a ajunge în stadiul în care poate fi sacrificat, a explicat Tetrick.

Just Eat are unităţi de producţie în California şi Singapore.

Tetrick nu a spus cât costă să produci GOOD Chicken, dar a precizat că la preţul actual de vânzare Eat Just nu obţine profit. Compania poate însă să se dezvolte în continuare.

Eat Just a solicitat aprobarea autorităţilor de reglementare din Statele Unite şi din alte ţări pentru carnea de pui crescută în laborator.

Tetrick a arătat că guvernul din Singapore a avut nevoie de peste doi ani pentru a aproba această carne pentru vânzare.

”Au numit o comisie pentru siguranţă. Au analizat calitatea liniei de celule, procesul de producţie şi au stabilit că este sigur”, a spus acesta.

În timp ce Administraţia pentru medicamente şi Alimente şi Departamentul pentru Agricultură din SUA au supravegheat reglementarea fructelor de mare pe bază de celule începând din 2019, carnea de cultură, precum produsele din carne pe bază de plante, se va confrunta probabil cu opoziţia producătorilor tradiţionali de carne, cum ar fi Cattlemen’s Association.

Pe lângă aprobarea autorităţilor de reglementare, costurile ridicate de producţie sunt una dintre cele mai mari bariere cu care se confruntă întreprinderile noi din sectorul cărnii.

Potrivit Bloomberg, costul de producţie pentru carnea de cultură este cuprins între 400 şi 2.000 de dolari pe kilogram.

În 2013, startup-ul olandez Mosa Meat a anunţat că a costat 280.000 de dolari să producă un burgerul în laborator, dar compania a găsit recent o modalitate de a reduce costurile.

Mosa Meat speră ca, până în 2021,  să-şi vândă pateurile cultivate în laborator la aproximativ 10 dolari, potrivit Reuters.

Până în 2030, se preconizează că piaţa cărnii pe bază de celule va ajunge la 140 de miliarde de dolari, conform previziunilor realizate de Blue Horizon Corp.

Startup-urile care cultivă carne în laborator au atras, de asemenea, atenţia investitorilor mari. De exemplu, Memphis Meats, cu sediul în San Leandro, California, îi numără printre investitorii săi pe Bill Gates, Richard Branson şi Tyson Foods.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima