Un proiect de lege aflat în Parlament vrea să legifereze activitatea Uber şi a serviciilor similare. Transportatorii se opun şi acuză că acestea fac evaziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transportatorii acuză Uber că nu deţine autorizaţii pentru practicarea serviciilor de taximetrie şi că nu plăteşte taxe statului român pe activităţile prestate   FOTO Mediafax

Un proiect de lege iniţiat de către deputatul PSD Lucian Şova vrea să legifereze serviciile de transport de tipul Uber, Taxify şi altele similare prin intermediul unei platforme electronice, însă transportatorii se opun şi afirmă că acestea fac evaziune şi nu desfăşoară legal activitatea deoarece nu au autorizaţiile necesare.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) se declară surprinsă că modificările la legea taximetriei nu sunt adoptate de ani de zile, iar legea este plimbară prin diverse comisii din Parlament, „însă când vine vorba despre  protejarea intereselor celor care desfăşoară activităţi neautorizate  generatoare de evaziune sau fraudă fiscală se constată că imediat apare un parlamentar cu  afinităţi către această activitate şi  legea se modifică pentru a genera activităţi neautorizate“, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

„Eu sper că domnul deputat Lucian Şova a avut parte de o perioada de rătăcire sau depresie pre-electorală, iar acest proiect de lege este rodul acestei stări delicate, de care domnia să, probabil, a avut parte. A legifera o activitate de transport care nu se desfăşoară cu titlu gratuit, fără licenţă de transport şi evazionistă, însă, organizată printr-o platforma electronică, este o veritabilă invitaţie la «ciubucăreal㻓 a precizat, în comunicat, Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Potrivit transportatorilor, acest proiect va produce doi câştigători, respectiv transportatorul clandestin „care desfăşoară o activitate de transport fără licenţă şi fără să achite niciun fel de taxe“ şi furnizorul de servicii clandestine, adică serviciile de tip Uber, „care câştigă nişte sume de bani din această intermediere de servicii“.

De asemenea, mai apar doi „fraieri“, acuză COTAR: statul român - „care nu primeşte taxe şi impozite pentru activităţile de transport desfăşurate în mod organizat“ şi transportatorul autorizat – „care va avea parte de o concurenţă neloială şi care, va conduce în final, la dispariţia acestuia din economia reală şi intrarea acestuia în economia subterană“.

Transportatorii cer retragerea acestui proiect, în caz contrar ameninţând cu proteste. „Îi recomand domnului deputat PSD Lucian Şova să îşi retragă în următoarele  zile acest proiect de lege evazionist şi să prezinte scuze publice celor peste 85.000 de persoane care lucrează în mod direct în domeniul transportului de persoane din România, şi familiilor acestora afectate, care însumat reprezintă peste 350.000 persoane, în caz contrar, COTAR, va reveni la momentul potrivit, cu acţiuni de protest, pentru a fi siguri că astfel de iniţiatori de legi corupte să aibe acces în Parlamentul României, după data de 11 Decembrie, doar în calitate de simpli vizitatori“ a punctat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

UPDATE Uber susţine că îşi plăteşte toate taxele în România, şoferii săi oferind facturi fiscale. Compania cere legiferea serviciilor de ride-sharing ca activitate complementară celor de taxi, argumentând că şoferii săi nu au nevoie de autorizaţii şi licenţe deoarece efectuează o activitate temporară.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate