Un oraş din New Jersey cere suspendarea licenţelor de operare pentru benzinăriile marca Lukoil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Lukoil România

Reflectând sporirea animozităţii în SUA faţă de Rusia, după invadarea Ucrainei, autorităţile din cel mai mare oraş din New Jersey au votat pentru suspendarea licenţelor pentru benzinăriile purtând marca Lukoil, transmite Reuters.

Consiliul Municipal al oraşului Newark a aprobat o rezoluţie în care solicită suspendarea tuturor licenţelor celor două benzinării locale Lukoil, în semn de sprijin pentru Ucraina.

„Aceasta este o decizie a autorităţilor locale pentru a face ceea ce restul lumii face, impunând presiuni asupra Rusiei pentru a opri această oribilă invazie", a afirmat Anibal Ramos, membru al Consiliul Municipal, care reprezintă o parte a oraşului Newark unde locuiesc mulţi americani cu rădăcini ucrainene.

Ramos a spus că administratorul pentru afaceri al oraşului va lua decizia finală asupra rezoluţiei.

Potrivit datelor Reuters, măsura vine după ce un val de afaceri occidentale au rupt relaţiile cu entităţile ruseşti, în timp ce Washingtonul şi Europa impun diverse sancţiuni împotriva acestei ţări.

Totuşi, este neclar cum decizia ar afecta Lukoil, unul din cei mai mari producători globali de ţiţei. Există 230 de francize Lukoil North America, iar benzinăriile din New York, New Jersey şi Pennsylvania sunt deţinute de francize.

În acest context, Roger Verma din Newark a declarat miercuri că sprijină Ucraina, dar o suspendare i-ar paraliza afacerea, care are 16 lucrători.

„Sunt nedumerit şi confuz cum închiderea unei afaceri mici din America trimite un mesaj de sprijin”, a spus Verma.

#BoycottLukoil a fost folosit pe Twitter pentru a-i îndemna pe americani să nu mai patroneze benzinăriile.

„Nu vom ajuta la finanţarea maşinii de război”, a declarat Jeffrey Andrew, specialist în tehnologia informaţiei, din Maplewood, New Jersey, după ce a protestat la o staţie Lukoil din apropierea Union, New Jersey.

Oficialii companiei nu au fost disponibili pentru comentarii.

Conform informaţiilor din presă, Consiliul de Administraţie al Lukoil, a solicitat joi să se pună capăt conflictului din Ucraina cât se poate de repede.

Într-o declaraţie pe propria pagină de Internet, compania s-a declarat îngrijorată de „evenimentele tragice din Ucraina" şi a afirmat că susţine negocierile care să încheie conflictul.

Citeşte şi: Site-urile Lukoil România şi Petrotel Ploieşti, blocate după anunţul în care compania solicită încetarea imediată a conflictului din Ucraina

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!