Un nou viceguvernator al BNR, în locul lui Olteanu, va fi numit la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Camerei deputaţilor a luat act miercuri de demisia lui Bogdan Olteanu din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), însă un înlocuitor pentru acesta va putea fi numit de-abia la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, după ce Birourile Permanente reunite vor întocmi un calendar, cu propuneri, audieri în comisia de buget-finanţe şi când va fi reunit plenul pentru vot.

De asemenea, conducerea Camerei Deputaţilor a luat act miercuri şi de scrisoarea prin care guvernatorul Mugur Isărescu cere iniţierea procedurilor de numire a unui înlocuitor, Biroul Permanent al Camerei cerând convocarea Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului astfel încât o nouă persoană să fie desemnată până la începutul lunii octombrie.

Nicolae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, a precizat că doar Birourile Permanente reunite pot să iniţieze procedura de numire a unui înlocuitor. „Birourile Permanente reunite vor întocmi calendarul prevăzut de lege în astfel de situaţii, cu propuneri de candidaţi, cu audieri în comisia de buget-finanţe şi când va fi convocat plenul reunit pentru vot. În principiu, acest lucru se va rezolva la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie“, a declarat Mircovici, potrivit News.ro.

Chiar dacă Birourile reunite se vor întruni la începutul lunii septembrie, prima şedinţă de plen reunit nu va fi dedicată desemnării unui nou viceguvernator al BNR, ci pentru ratificarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene 2014/335/UE, Euratom, privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene, ratificare care este restantă de trei sesiuni parlamentare întrucât este nevoie de un vot în plen de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Liberalul Mihai Voicu, vicepreşedinte al Biroului Permanent, a afirmat că, din punct de vedere al cutumelor parlamentare, viitorul viceguvernator ar trebui să fie desemnat de către PNL, însă nu a exclus posibilitatea ca şi alte grupuri parlamentare să facă propuneri pentru acest post. „Noi, în PNL, nu am discutat de niciun fel de nume. Ne vom reuni şi noi în momentul când se vor reuni Birourile Permanente, cel mai probabil în septembrie“, a adăugat Mihai Voicu, potrivit News.ro.

Bogdan Olteanu şi-a depus, pe 1 august, demisia din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), care a fost trimisă la Parlament. Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR din 2009 şi aflat la al doilea mandat, se află în arest la domiciliu fiind acuzat de DNA că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!