Un mare lanţ de supermarketuri oferă bonusuri duble pentru angajaţii din linia întâi, din magazine şi depozite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din cele mai mari lanţuri de supermarketuri din România anunţă că va oferi tuturor angajaţilor bonusuri de sărbători de iarnă. Este vorba de 9.850 de angajaţi din magazine şi din depozite.

Mega Image afirmă că bonusurile vor fi acordate în luna decembrie şi au o valoare totală de 945.000 euro. Toţi angajaţii care au copii vor primi suplimentar bonus pentru fiecare, sub formă de vouchere.

„A fost un an atipic, diferit, care ne-a adus provocări pe toate planurile, ne-a pus la încercare, ne-a forţat să găsim soluţii rapide şi din care am avut de învăţat foarte multe. Am reuşit să rămânem un loc sigur la cumpărături prin efortul întregii echipe, a fiecărui coleg, dar mai ales a celor din linia întâi. Doar împreună am reuşit, într-o perioadă atât de dificilă şi solicitantă, iar responsabilitatea şi dedicarea merită apreciate şi recunoscute de noi toţi. În prag de sărbători, este important să fim alături unii de ceilalţi şi să ne reamintim că suntem o Mega familie”, declară Mircea Moga, CEO Mega Image.

Anul acesta, Mega Image a implementat măririle salariale anuale planificate. Mai mult, în luna martie, compania a acordat angajaţilor din magazine şi depozite un spor de 25% pentru fiecare zi lucrată, iar pentru a susţine angajaţii cu copii, în perioada stării de urgenţă, Mega Image a acordat concedii pentru supravegherea copiilor.

De asemenea, bonusurile salariale şi beneficiile extra salariale au rămas neschimbate. În plus, în perioada stării de urgenţă, pe lângă bonusurile oferite, Mega Image a deschis şi o linie telefonică de consiliere psihologică.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanţuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 838 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timişoara, Bacău, Focşani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Româneşti. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”