Un grup petrolier saudit ar putea prelua o parte din divizia de motoare a Renault

0
Publicat:

Grupul petrolier Saudi Aramco ar putea prelua o participaţie la viitoarea divizie de motoare cu ardere internă a Renault, pe care grupul auto o va separa de divizia de vehicule electrice.

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume

La începutul lunii mai, Renault a anunţat că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. Planurile ar urma să fie prezentate în această toamnă.

Săptămâna aceasta, Reuters anunţa că grupul chinez Geely Automobile Holdings şi o companie petrolieră sunt în negocieri pentru preluarea de participaţii la viitoarea divizie de motoare pe combustie a Renault.

Sursele au precizat că Nissan, partenerul de alianţă al Renault, nu intenţionează să preia o participaţie la divizie de motoare pe combustie.

Renault vrea să rămână acționar principal al diviziei electrice

Renault intenţionează să rămână acţionarul majoritar al diviziei electrice "Ampere" (care are aproximativ 10.000 de angajaţi şi ar putea fi listată pe bursă în semestrul doi din 2023), dar va păstra doar o participaţie minoritară la divizia de motoare pe combustie "Horse" (care va avea un nivel similar al forţei de muncă). Renault ar urma să rămână un acţionar important al "Horse".

Sursele au declarat că Renault va păstra o participaţie de 40% la "Horse", în timp ce Geely va deţine tot 40%, iar compania petrolieră restul de 20%.

Dar planul nu este încă finalizat şi nu va include Nissan, în pofida propunerii Renault de a participa la tranzacţie, un nou indiciu al divergenţelor dintre partenerii de alianţă, susţin sursele.

Geely deţine producătorul auto suedez Volvo Cars, producătorul britanic de maşini sport Lotus şi o participaţie în Mercedes.

Prin împărţirea costurilor pentru motoarele pe benzină şi diesel, care ar urma să scadă odată cu majorarea vânzărilor de vehicule electrice, Renault speră să elibereze fonduri pentru a reinvesti în modelele electrice, pentru a prinde din urmă Tesla. Participarea unei companii petroliere va ajuta la dezvoltarea utilizării hidrogenului verde şi a infrastructurii necesare pentru a face viabile maşinile cu pile de combustibil cu hidrogen, alături de vehiculele electrice cu baterii, susţin sursele.

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €