Un grup indian vrea să preia oţelării ale Liberty Steel, care deţine şi Sidex Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare producător de oţel din India, grupul JSW Steel, analizează o posibilă preluare a operaţiunilor din Marea Britanie ale Liberty Steel precum şi oţelării din alte părţi ale lumii, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.

O eventuală vânzare ar însemna dezmembrarea unui vast imperiu controlat de omul de afaceri indo-britanic Sanjeev Gupta. În total, firmele lui Gupta regrupează aproximativ 35.000 de angajaţi la nivel mondial, reunind combinate siderurgice şi uzine de aluminiu în SUA, Marea Britanie, Franţa, România (fostul Sidex Galaţi) şi Australia.

În prezentul, grupul lui Sanjeev Gupta, Gupta Family Group Alliance (GFG), trece printr-o perioadă dificilă după falimentul Greensill Capital, principalul său finanţator astfel încât caută cu disperare noi fonduri, în special pentru a evita închiderea uzinelor diviziei sale siderurgice Liberty Steel. În plus, recent, Oficiul antifraudă din Marea Britanie (SFO) a demarat o anchetă asupra grupului GFG Alliance, inclusiv asupra acordurilor sale de finanţare cu societatea Greensill Capital.

Potrivit unei surse citate de Reuters, chiar dacă JSW Steel, parte a conglomeratului JSW Group, controlat de miliardarul Sajjan Jindal, ar fi interesat să înainteze o ofertă pentru operaţiunile din Marea Britanie ale Liberty Steel, există o serie de obstacole în calea unei tranzacţii precum efectele Brexitului şi criza coronavirusului din India. În aceste condiţii, nu a fost luată încă o decizie definitivă cu privire la lansarea unei oferte concrete.

"Procedurile de due diligence nu au început încă. După Brexit nu va fi uşor de operat aceste active", a precizat sursa.

În replică, un purtător de cuvânt de la GFG a spus că grupul "continuă să îşi deservească clienţii din întreaga lume şi face progrese în refinanţarea operaţiunilor sale".

Sanjeev Gupta a fost considerat un salvator al industriei siderurgice din Marea Britanie după ce a preluat o serie de facilităţi de producţie cu probleme în zonele defavorizate. În prezent, imperiul său are 35.000 de angajaţi, dintre care 5.000 în Marea Britanie, şi realizează o cifră de afaceri anuală de 20 de miliarde de dolari.

Orice modificare de proprietar la Liberty Steel, care are aproximativ 3.000 de angajaţi în Marea Britanie, va fi una sensibilă din punct de vedere politic. Preşedintele comisiei de energie şi strategie industrială din Parlamentul britanic, Darren Jones, a spus că se aşteaptă ca orice cumpărător să solicite aprobarea ministerului de resort. "Producţia de oţel poate fi considerată o parte importantă a rezilienţei economice şi securităţii naţionale", a spus Darren Jones.

Guvernul de la Londra a anunţat la rândul său că "urmăreşte cu atenţie evoluţiile din jurul Liberty Steel şi continuă discuţiile cu compania, cu sectorul siderurgic britanic şi cu sindicatele".

Sursele citate de Reuters susţin că de operaţiunile din Marea Britanie ale Liberty Steel mai sunt interesate şi fondurile de private equity Endless (Marea Britanie) şi Jingye Group (China), acesta din urmă controlând firma British Steel.

Separat, traderul de materii prime Trafigura şi-a exprimat interesul în a investi în combinatul de aluminiu pe care GFG îl deţine la Dunkirk, Franţa, cel mai mare combinat de acest fel din Europa. Gupta a preluat această facilitate în 2018 de la Rio Tinto pentru 500 milioane de dolari iar Trafigura a furnizat atunci un credit pentru divizia Liberty House din grupul GFG astfel încât Gupta a putu să încheie achiziţia.

Ulterior, în luna iulie 2019, Liberty Steel, o companie cu sediul în Marea Britanie care este deţinută de GFG Alliance, a plătit 740 de milioane de euro pentru a prelua o serie de oţelării din Cehia, România, Macedonia de Nord, Italia şi Belgia de la grupul ArcelorMittal. Activă pe plan global, Liberty Steel are o capacitate anuală de producţie de 13 milioane de tone în Europa, 72% din volumul total, şi are 17.000 de angajaţi pe continent.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews