Un ciot de drum de 7 kilometri, dat în folosinţă de Ziua Naţională, la 9 ani de la demararea lucrărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat luni, pe şantierul şoselei de centură a oraşului Săcuieni, ce va fi dată în trafic în cursul zilei de marţi, 1 Decembrie, că este "inadmisibil" ca o lucrare de 7,6 kilometri să fie finalizată după 9 ani.

„Analizând ce s-a întâmplat aici pe varianta ocolitoare din Săcuieni, mai exact un contract semnat în 2011, şi apoi reziliat în 2015, la un progres fizic de 53%, vorbim de un contract pentru execuţia a 7,6 kilometri de centură ocolitoare, finalizat în nouă ani. Este inadmisibil aşa ceva. Sigur că în astfel de momente analizezi să vezi care au fost motivele pentru care am ajuns aici. Şi unul dintre motivele foarte evidente este cel legat de seriozitatea antreprenorului. În condiţiile în care o companie se angajează să realizeze un astfel de obiectiv şi intră în tot felul de înţelegeri cu alţi subcontractori şi nu reuşeşte, iată, se ajunge în situaţia de a fi obligaţi să reziliem acest contract, este clar că una din problemele pe care trebuie să le rezolvăm este legată de modul în care susţinem companiile româneşti să poată să ducă la bun sfârşit astfel de obiective", a afirmat ministrul Bode, scrie Agerpres.

El a punctat totuşi faptul că finalizarea restului de aproape jumătate din lucrare s-a făcut în mai puţin de un an de la semnarea noului contract în 2019.

"Aici suntem într-o situaţie fericită într-un final, în condiţiile în care după opt ani de zile, iată reuşim să semnăm un contract în 2019 şi în mai puţin de un an de zile să-l ducem la bun sfârşit. Să finalizăm restul de 50% cât mai era de finalizat. Este partea plină a paharului în condiţiile în care totuşi, este o ruşine să vorbeşti tu, ca beneficiar, de realizarea a 7,6 km de variantă ocolitoare în nouă ani", a declarat, pentru Agerpres, ministrul Lucian Bode.

   

Ministrul Transporturilor a făcut, luni, o vizită în judeţul Bihor pe teren pentru a evalua stadiul lucrărilor de reabilitare a Drumului Naţional 76 (Oradea-Beiuş) şi a Drumului Naţional 19E (Oradea-Marghita), precum şi punerea în trafic a Centurii Săcueni, deja finalizată, dar la care se mai efectuează, sub trafic, în zilele următoare, lucrări pentru siguranţa circulaţiei (montat parapeţi, semnalizare verticală şi orizontală).

Ministrul Lucian Bode a fost însoţit în teren de prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea, de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan şi de directorul general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan.

Directorul Cecan şi reprezentanţii liberali ai autorităţilor promiseseră la începutul lunii noiembrie, că de 1 Decembrie 2020, se va putea circula pe asfalt, în condiţii decente, între Oradea şi Beiuş, respectiv între Oradea şi Marghita, pe relaţia DN 19E Biharia - Chiribiş.

Şoseaua de centură a oraşului Săcuieni are o lungime de 7,623 de kilometri şi ocoleşte oraşul prin partea de est spre nord. Varianta de ocolire are ca scop scoaterea traficului de tranzit de pe DN19 Oradea-Satu Mare în afara oraşului, eliberând centrul oraşului de circulaţia rutieră intensă, inclusiv autovehicule de mare tonaj.

    

Proiectul a fost contractat iniţial în 2011, cu o firmă spaniolă, cu termen de finalizare 2013, dar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat abia în 2013, fiind reziliat în 2015 la un stadiu fizic de 53%.

CNAIR a reuşit, după patru ani, în 2019, să lanseze licitaţia pentru reluarea lucrărilor. Contractul a fost semnat în 30 septembrie 2019 între CNAIR S.A., prin DRDP Cluj, în calitate de beneficiar şi S.C. Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări ARL CLUJ S.A., în calitate de antreprenor. Obiectivul contractului îl reprezenta remedierea lucrărilor existente şi finalizarea celor rămase în execuţie.

Şoseaua are două benzi, una pe sens, fiind construite şi un pod/pasaj peste calea ferată şi patru intersecţii giratorii (cu drumuri naţionale şi judeţene). Constructorul ARL Cluj a mai realizat podeţe, rampe, dispozitive de scurgere şi colectare a apelor, lucrări de drenuri, a montat rigole de acostament şi a relocat utilităţi apă-canal.

Proiectul are o valoare de 42.835.606,04 lei de fără TVA, prin POIM, 75% Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi 25% Guvernul României; avea alocată o perioadă de execuţie de 12 luni, perioada de garanţie fiind de 36 de luni. 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța