UE va încerca să ajungă la un acord privind plafonarea preţului gazelor. „E dificil să vedem un consens”

0
Publicat:

Ţările membre ale Uniunii Europene vor încerca să ajungă la un acord, în luna noiembrie, cu privire la noi măsuri de urgenţă destinate contracarării preţurilor mari la gaze, au declarat oficialii consultaţi de Reuters.

Germania se opune în continuare ideii plafonării, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, statele membre nu au ajuns încă la un acord cu privire la forma viitoarelor măsuri sau dacă ar trebui să plafoneze preţul gazelor.

Pe măsură ce Europa se confruntă cu livrări limitate de gaze naturale ruseşti, miniştrii europeni ai Energiei anunţă că se vor reuni, din nou, miercuri la Praga pentru a discuta următoarea lor mutare, după ce au adoptat în regim de urgenţă o taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, obligaţii privind stocarea de gaze şi limitarea consumului de electricitate.

Majoritatea statelor UE susţin că următoarea măsură ar trebui să fie plafonarea preţului gazelor, însă nu au căzut de acord dacă acest plafon ar trebui să se aplice tuturor tranzacţiilor cu gaze, contractelor pe termen lung sau doar gazelor naturale utilizate pentru a produce electricitate, informează Agerpres.

Mai multe state membre, în special Germania, se opun în continuare ideii plafonării.

Un oficial european de rang înalt a declarat pentru Reuters că la reuniunea de miercuri ar trebui să fie reduse opţiunile disponibile astfel încât Comisia Europeană să poată să propună noi iniţiative legislative în cursul acestei luni.

,,Statele membre folosesc aceleaşi cuvinte, nu neapărat cu acelaşi înţeles, aşa că ar trebui să vedem o limitare a opţiunilor", a spus oficialul sub protecţia anonimatul.

De asemenea, miniştrii europeni ai Energiei ar urma să discute miercuri despre achiziţiile comune de gaze precum şi posibilitatea de a negocia preţuri mai mici de la furnizorii non-ruşi de gaze ca o modalitate pentru UE să calmeze preţurile la energie.

Cehia, ţară care în prezent asigură preşedinţia rotativă a UE, va propune organizarea unei noi reuniuni de urgenţă a miniştrilor europeni ai Energiei, în luna noiembrie, pentru a aproba noile propuneri, a adăugat oficialul citat de Reuters.

Oficialii din trei state membre au confirmat acest calendar, dar au precizat că nu există încă un acord în rândul ţărilor UE cu privire la măsurile care trebuie adoptate.

,,Este dificil să vedem un consens pentru că fiecare are propriile sale preferinţe", a spus unul din aceşti oficiali.

Cu toate acestea, oficialul european de rang înalt citat de Reuters a spus că punctele de vedere ale statelor membre înclină spre ,,modelul iberic" de plafonare a preţului gazelor naturale utilizate pentru producţia de electricitate.

Spania şi Portugalia au plafonat, încă din luna iunie, preţul gazelor naturale utilizate pentru producţia de electricitate, ceea ce a ajutat la reducerea preţurilor locale la electricitate. Această ideea a început să fie una populară în rândul altor state membre, chiar dacă alte ţări se tem că ar putea duce la creşterea consumului de gaze al Uniunii Europene.

Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a declarat săptămâna trecută că Bruxelles-ul ar avea de învăţat din schema iberică dar a adăugat că nu este o idee care să fie introdusă imediat la nivelul întregii Europe din cauza unor specificităţilor locale, inclusiv numeroasele terminale de gaze lichefiate care există în peninsula Iberică dar care lipsesc în multe alte state UE.

În plus, ţările membre vor fi nevoite să ia o decizie cu privire la modul cum vor fi despăgubite centralele electrice pe gaze pentru diferenţa dintre preţul plafonat şi preţul, mai mare, pe care îl vor plăti pentru a cumpăra gaze naturale de pe piaţă, fie prin intermediul unei finanţări publice fie printr-o taxă care se va aplica altor producători de electricitate.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile