UE ne-ar putea da, din nou, bani de drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondurile UE alocate prin pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, suspendate pentru verificări privind alocările realizate, ar putea fi deblocate la finele lunii septembrie, în urma unei noi evaluări, au declarat reprezentanţii MTI, pentru Mediafax.

Este vorba de bani alocaţi prin Programul Operaţional Sectorial Transport. Comisia Europeană va încheia evaluarea la finele lunii septembrie şi aşteaptă o serie de măsuri din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pentru deblocarea plăţilor, au spus reprezentanţii instituţiei, fără să ofere detalii.

Bugetul total al programului este de aproximativ 5,7 miliarde de euro, din care suma de 4,47 miliarde euro provine de la Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 1,09 miliarde euro sunt acoperiţi de la bugetul de stat.

Cei mai importanţi beneficiari ai acestui program sunt CNADNR şi CFR.

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Europene (MAEur) Răzvan Cotovelea a declarat luni că programul gestionat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) este suspendat alături de Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi cel privind creşterea competitivităţii economice, fiind aşteptată o decizie similară pentru un program de la Ministerul Mediului.

Cotovelea a precizat că, în acest context, presiunea pe bugetul de stat este foarte mare, şi sunt posibile împrumuturi din piaţa bancară pentru susţinerea proiectelor.

Bugetul MTI a fost redus, în urma rectificării, cu 1,25 miliarde lei, la 13,42 miliarde lei, cea mai mare parte a banilor fiind tăiaţi de la cofinanţarea proiectelor cu fonduri externe nerambursabile postaderare, respectiv suma de 1,01 miliarde lei.

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Ioan Silaghi, a prezentat la finele lunii iulie o parte din rezultatele unui controlul de audit realizat pentru perioada 2009-aprilie 2012, precizând că unele aspecte legate de utilizarea fondurilor europene urmau să fie verificate şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă.

În total, Comisia Europeană a solicitat corecţii de 141,48 milioane euro bani cheltuiţi care vor fi suportaţi de la bugetul de stat, cheltuieli neeligibile sau plăţi nejustificate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat