Ucraina introduce restricţii cu privire la transporturile de porumb spre portul Reni de la Dunăre. Care este motivul şi când vor intra în vigoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Compania naţională de căi ferate din Ucraina (Ukrzaliznytsia) a introdus restricţii cu privire la transporturile de porumb spre portul Reni de la Dunăre, anunţă firma de consultanţă în agricultură APK-Inform, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, Ukrzaliznytsia nu a oferit niciun motiv pentru această decizie, dar anterior a precizat că a fost nevoită să introducă restricţii similare din cauza numărului mare de vagoane de marfă care s-au aglomerat la punctele de trecere a frontierei.

Conform APK-Inform, restricţiile vor intra în vigoare începând cu data de 18 mai şi vor fi valabile până la noi ordine, informează Agerpres.

Ucraina, al patrulea mare exportator mondial de cereale, a fost forţată de invazia rusească să îşi redirecţioneze livrările de cereale pe calea ferată via graniţele de vest cu Polonia, Slovacia sau România, sau prin intermediul barjelor prin micile porturi de la Dunăre. Însă Ucraina trebuie să mute 20 de milioane de tone de cereale înainte de următoarea recoltă, care este la mai puţin de trei luni, pentru a evita blocajele şi o criză alimentară globală.

Comisarul european al Transporturilor, Adina Vălean, a apreciat că este vorba de o provocare gigantică şi recent a anunţat că Executivul comunitar va colabora cu guvernele statelor membre UE pentru a pune la punct noi rute de transport pentru cerealele din Ucraina.

În urmă cu câteva săptămâni, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) anunţa că aproximativ 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina şi nu pot părăsi ţara din cauza provocărilor la nivelul infrastructurii şi a porturilor blocate de la Marea Neagră.

Ucraina a fost al patrulea exportator mondial de porumb în sezonul 2020/21 şi al şaselea exportator de grâu, potrivit datelor Consiliului Internaţional al Cerealelor. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul