Turismul european se redeschide. Unde vor putea călători vizitatorii străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstcck

Spania ţinteşte 45 milioane de turişti străini în 2021, puţin peste jumătate din numărul de vizitatori primiţi în 2019, înainte de debutul crizei sanitare, potrivit Le Figaro.

Conform sursei citate, ţara mizează pe paşaportul de vaccinare european care ar urma să fie lansat la mijlocul lunii iunie.

„Spania este pregătită să se redeschidă foarte curând pentru lumea întreagă“, a anunţat ministrul spaniol al turismului Reyes Maroto cu ocazia lansării campaniei de promovare turistică a ţării pentru această vară, transmite ZF.

Campania vizează în primul rând turiştii europeni, în special pe cei britanicii, care reprezentau înaintea pandemiei cel mai numeros grup de vizitatori străini din Spania. Franţa şi Germania se numără la rândul lor printre ţările vizate.

În 2020, numărul turiştilor străini din Spania s-a prăbuşit cu 77% anual în condiţiile în care economia ţării de¬pinde masiv de industria călătoriilor.

Grecia şi-a redeschis plajele la începutul acestei luni, în condiţiile în care ţara îşi relaxează restricţiile pentru a se pregăti de revenirea turiştilor străini, scrie Reuters.

Turismul reprezintă aproximativ o cincime din economia şi locurile de muncă din Grecia, iar, după cel mai slab an din istorie pentru industrie în 2020, ţara nu-şi permite o altă vară pierdută.

Restricţiile de călătorie pentru vizitatorii străini vaccinaţi vor fi ridicate începând cu 15 mai.

Premierul grec Kiriakos Mit¬sotakis a arătat că o combinaţie între testarea pe scară largă, vaccinare şi faptul că multe activităţi vor avea loc în aer liber le-a dat autorităţilor ţării încredere că vizitele turiştilor vor fi sigure.

Italia, care se bazează pe revenirea turismului pentru a ieşi dintr-o recesiune profundă, a anunţat săptămâna trecută că este pregătită să primească din nou turişti străini, potrivit RFI.

„A venit vremea să vă rezervaţi vacanţele în Italia“, a declarat premierul Mario Draghi.

De la mijlocul acestei luni, turiştii care s-au vaccinat cu un vaccin aprobat în UE s-au recuperat de pe urma bolii sau au fost testaţi negativ cu 48 de ore înainte de a călători vor putea intra în Italia fără restricţii.

Sectorul italian de turism, care a reprezentat 14% înainte de pan¬de¬mie, a înregistrat pierderi totale de 120,6 miliarde de euro în 2020, notează The Guardian.

Şi Franţa s-a alăturat cursei pentru atragerea de turişti străini după un an de lockdownuri naţionale şi restricţii de călătorie, lansând o campanie de ordinul milioanelor de euro avându-i drept ţintă în principal pe europeni, relatează RFI.

Campania #ExploreFrance care promovează stilul de viaţă al ţării a fost lansată pe 10 pieţe europene: Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Italia, Olanda, Spania, Suedia şi Elveţia.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avansat 9 iunie ca dată posibilă pentru revenirea turiştilor din afara UE. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani