Transportatorii trebuie să îşi adapteze contractele în funcţie de evoluţiile din Rusia. Mărfurile sunt respinse la graniţă sau se fac controale îndelungate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorii internaţionali trebuie să îşi adapteze contractele în funcţie de evoluţiile din Rusia, care a decis, la data de 7 august să respingă aproape toate produsele agricole, materiile prime şi produsele alimentare care provin din Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Australia şi Regatul Norvegiei, susţine Florinel Andrei, secretarul general al Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI).

„Din data de 7 august 2014 Federaţia Rusă respinge aproape toate produsele agricole, materiile prime şi produsele alimentare care provin din Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Australia şi Regatul Norvegiei pentru o perioadă de un an. Această măsură de autoizolare comercială a Rusiei urmează decretului preşedintelui Putin din 6 august 2014, nr. 560, «Cu privire la aplicarea unor măsuri economice speciale folosite în scopul asigurării securităţii Federaţiei Ruse». De aceea, le recomandă tuturor transportatorilor internaţionali să ţină cont de evoluţiile din Federaţia Rusă şi să îşi adapteze corespunzător contractele“, a declarat Florinel Andrei, într-un comunicat citat de Agerpres.ro.

Potrivit acestuia, operaţiunile de trecere a frontierei s-au diminuat în ultima săptămână cu 15%, afectate fiind toate importurile contractate începând din data de 7 august, dar şi cele dinainte acestei date.

„Transporturile produselor interzise de Federaţia Rusă, care provin din afara UE sau a Norvegiei, dar care tranzitează aceste regiuni, înregistrează întârzieri îndelungate din pricina controalelor prelungite ale camioanelor“, a mai spus secretarul general al asociaţiei.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică