Transportatorii se încaieră din nou cu autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Războiul dintre AsociaŢia Transportatorilor Rutieri în Construcţii (ATRC) şi Ministerul Transporturilor (MTCT) a intrat într-o nouă fază. ATRC a acuzat ministerul că din cauza întârzierii

Războiul dintre AsociaŢia Transportatorilor Rutieri în Construcţii (ATRC) şi Ministerul Transporturilor (MTCT) a intrat într-o nouă fază. ATRC a acuzat ministerul că din cauza întârzierii transmiterii autorizaţiilor de transport internaţional ţărilor partenere se pot deteriora relaţiile de afaceri.
Răspunzând acuzaţiilor, ieri, Direcţia Generală de Transport Rutier din cadrul ministerului a anunţat că întârzierea distribuirii nu afectează operatorii de transport români, întrucât s-a convenit cu toate statele europene ca autorizaţiile bilaterale din contingentul anului 2005 să fie valabile până la 31 ianuarie 2006. "Contingentele de autorizaţii pentru relaţiile principale sunt în faza de a fi schimbate (ex. Ungaria, Slovenia, Italia, Bulgaria, Germania, Austria etc), astfel încât acestea vor putea fi distribuite operatorilor de transport români. Estimăm că până la mijlocul săptămânii următoare se va putea schimba întregul contingent de autorizaţii pentru anul 2006", anunţă reprezentanţii MTCT. Ei ne-au comunicat că, ieri, un camion cu autorizaţii a plecat spre Cehia, urmând să se întoarcă încărcat cu cele eliberate de cehi pentru rutieriştii români.
O altă problemă apărută a fost greutatea cu care transportatorii români au primit autorizaţiile distribuite de minister. MTCT a transmis către IGCTI toate autorizaţiile repartizate pentru anul 2006. Oficiali ai acestui organism ne-au declarat că, până la sfârşitul anului trecut, toţi transportatorii români care au venit să-şi ridice autorizaţiile CEMT pentru transportul internaţional de marfă le-au putut ridica, astfel încât cei care au dorit să circule de la 1 ianuarie 2006 au putut să o facă.
Pe de altă parte, trebuie înţeles faptul că IGCTI nu face decât să administreze sistemul informatic prin intermediul căruia se repartizează autorizaţiile CEMT, însă autorizaţiile sunt validate de către o comisie din care IGCTI nu face parte. Comisia este formată din reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Infrastructură şi Transport Rutier de la MTCT, ai Autorităţii Române Rutiere, Registrului Auto Român, un Secretariat Tehnic General şi un secretar al comisiei.
Surse din Ministerul Transporturilor ne-au spus că este pentru prima dată când documentele şi autorizaţiile de transport internaţional s-au repartizat conform legii, implicând existenţa unor documente doveditoare şi plata unor taxe şi comisioane. Fapt ce a produs mari neplăceri în rândul transportatorilor, care luau până anul trecut aceste autorizaţii prin şpăgi şi intervenţii politice.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani