Transelectrica şi Transgaz trec la Finanţe, de la Ministerul Economiei, ca să evităm sancţiuni de la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN), companiile care gestionează reţelele pentru transportul electricităţii, respectiv al gazelor naturale, vor fi transferate de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, pentru evitarea unui infringement din partea Comisiei Europene.

Transferul privind administrarea acţiunilor deţinute de stat este prevăzut într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.

Procedura este necesară pentru ca România să se conformeze unei directive europene privind separarea şi administrarea activităţilor de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei. În nota de fundamentare a proiectului de act normativ se spune că schimbarea acţionariatului Transelectrica şi Transgaz este necesată "întrucât este prioritară evitarea demarării, de Comisia Europeană, a unei eventuale proceduri de infringement împotriva României (...)".

Schimbarea acţionariatului celor două companii a fost anunţată încă din martie 2012, însă la acea dată Guvernul nu hotărâse care minister să preia participaţiile.
Ministerul Economiei deţine 58,69% din capitalul Transelectrica şi 73,51% din titlurile Transgaz Mediaş.

De ce au întârziat la Bursă

Guvernul a promis FMI că va derula oferte publice secundare, până la sfârşitul anului 2012, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finele lunii martie a anului trecut, dar listarea Transgaz nu a mai fost făcută întrucât, în noiembrie 2012, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit să amâne procedura, considerând că momentul nu este prielnic.
Un pachet reprezentând 15% din acţiunile Transgaz va fi plasat la Bursă până la mijlocul lunii aprilie.

 

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%