Transelectrica: Modernizarea staţiei de la Domneşti este aproape de final, după o investiţie de 25 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de retehnologizare a Staţiei 400/110/20kV Domneşti, o investiţie totală de circa 25 de milioane de euro din fonduri proprii ale Transelectrica, este realizat în grad de 95%, finalizarea lucrărilor fiind preconizată pentru sfârşitul lunii iunie.

Conform unui comunicat al Transelectrica, investiţia implică retehnologizarea staţiei la toate nivelele de tensiune, în vederea aducerii acesteia la un grad de siguranţă şi fiabilitate corespunzător importanţei zonei deservite.

"Lucrările de retehnologizare a Staţiei Domneşti au avut de un grad ridicat de complexitate, în special pentru că în acelaşi timp a fost necesară asigurarea continuităţii în alimentare a consumatorilor şi a siguranţei în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional. Este foarte important de menţionat că nivelul tehnologic la care este adusă staţia este unul avansat, fiind implementată tehnologia GIS (Gas-Insulated Switchgear), atât pentru staţia de 400 kV, cât şi pentru staţia de 110 kV.

Staţia Domneşti va fi una dintre cele mai moderne staţii din reţeaua electrică de transport din România. În ultimul an, deşi a fost o perioadă dificilă în contextul pandemiei, am reuşit să aducem la stadiul final această investiţie extrem de importantă pentru Sistemul Electroenergetic Naţional. Bucureştiul are nevoie de siguranţă în alimentarea cu energie electrică şi numai investiţiile consistente în infrastructura energetică de transport pot garanta realizarea acestui lucru.

Managementul Companiei îşi menţine angajamentul pentru investiţii, pentru a garanta efectuarea unui serviciu public la standarde ridicate de performanţă", a declarat Cătălin Niţu, preşedintele Directoratului Transelectrica, în urma unei vizite la şantierul staţiei a membrilor Directoratului Companiei şi ai Consiliului de Supraveghere.

Obiectivul de investiţii face parte din amplul proces derulat de Companie pentru consolidarea infrastructurii de transport al energiei electrice din zona Bucureştiului, în contextul în care judeţul Ilfov, împreună cu municipiul Bucureşti, reprezintă cea mai concentrată zonă de consum de energie electrică din ţară, respectiv circa 15% din totalul consumului la nivel naţional, se menţionează în comunicat.

Staţia Electrică de Transformare 400/110/20kV Domneşti este unul dintre nodurile importante ale Sistemului Energetic Naţional (SEN) în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică a Capitalei, alături de Staţia Electrică 400/220/110/10 kV Bucureşti Sud şi de Staţia Electrică 220/110/10 kV Fundeni. Staţia reprezintă atât unul dintre punctele de injecţie în reţeaua de distribuţie a Capitalei, cât şi un nod de tranzit al puterii între zonele Oltenia, Muntenia şi Transilvania Sud.

Staţia de 110 kV Domneşti a fost pusă în funcţiune în anul 1980, iar Staţia de 400 kV a fost pusă în funcţiune în 1982. Dintre cele trei staţii din zona Capitalei, Staţia Electrică 400/110/20kV Domneşti este ultima care trece prin procesul de modernizare, fiind precedată de retehnologizarea Staţiei Electrice 400/220/110/10 kV Bucureşti Sud (2006-2009; 2014-2015) şi de modernizarea Staţiei Electrice 220/110/10 kV Fundeni (2006-2007).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală