Transelectrica a retehnologizat cu 42 de milioane de lei staţia de la Câmpia Turzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a inaugurat joi, 16 noiembrie 2017, staţia electrică de transformare de la Câmpia Turzii, din judeţul Cluj, după o investiţie de circa 42 de milioane de lei din fonduri proprii.

Lucrările au fost demarate în anul 2014 şi au constat în retehnologizarea completă a staţiei, incluzând echipamente primare şi secundare, sistemul SCADA, teleconducerea de la Dispecerul Energetic Naţional şi Teritorial, montarea unui autotransformator 220/110 kV şi montarea celui de al doilea transformator 110/20 kV. Staţia retehnologizată a fost pusă în funcţiune la 26 octombrie 2017.

„Staţia electrică de transformare de la Câmpia Turzii este un nod de tranzit de putere major între zonele Cluj, Alba şi Mureş, rolul acesteia fiind unul foarte important pentru siguranţa în alimentare cu energie electrică a zonei de nord a Transilvaniei. Prin retehnologizarea acestei staţii se asigură condiţiile de exploatare cerute de actualele standarde internaţionale, precum şi se menţin la un nivel rezonabil cheltuielile de exploatare, fiind înlocuite echipamente uzate moral şi fizic. Este important de spus că în ţara noastră, producţia de energie electrică este concentrată în zona de sud, în vreme ce consumul este la fel de mare şi în zona de sud, dar şi în zona de nord. De aceea, una dintre priorităţile majore ale Transelectrica este închiderea inelului de 400 kV, proiect necesar pentru siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional şi care, totodată, va minimiza pierderile din reţeaua de transport al energiei electrice”, a declarat Corina Popescu, Director General Executiv al Transelectrica.

Pentru următorii doi ani, Transelectrica are un plan de investiţii ambiţios, totalizând circa 1,4 miliarde de lei, iar una dintre preocupările noastre majore este retehnologizarea şi modernizarea staţiilor electrice de transformare, potrivit Corinei Popescu.

Staţia 110/20 kV Câmpia Turzii a fost pusă în funcţiune în anul 1954 pentru alimentarea ISCT, a oraşului Câmpia Turzii şi a zonei Turda şi Câmpia Turzii. Staţia de 220 kV a fost pusă în funcţiune în anul 1978, fiind o staţie de conexiuni importantă pentru zonele Cluj, Alba şi Mureş. Din staţia 220 kV se alimentau cuptoarele electrice de la ISCT, neexistând o unitate de transformare între tensiunile de 220 şi 110 kV.

Procesul de retehnoloizare a început în anul 2014, iar lucrările au fost executate de asocierea de firme Energobit, Siemens, Retrasib şi ELM Cluj. Proiectarea a fost atribuită, prin licitaţie publică, firmei Romproiect Electro cu subproiectanţii: MPS Electric Design şi KadCons, documentaţiile fiind finalizate în anul 2011.

Transelectrica este operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA şi peste 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €