Topul restanţierilor. Judeţele în care românii au fost doborâţi de rate - INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restanţele populaţiei şi firmelor la creditele bancare s-au redus cu 23% în primul semestru din 2016 FOTO Adevărul

Chiar dacă restanţele la creditele contractate de populaţie şi firme au scăzut semnificativ în prima jumătate a acestui an, ponderea sumelor restante în totalul împrumuturilor luate depăşeşte 13% în judeţele Vâlcea, Giurgiu şi Sibiu.

Valoarea restanţelor la împrumuturile luate de la bănci de persoane fizice şi firme au scăzut în prima jumătate a acestui an cu peste 23%, până la echivalentul a 16 miliarde de lei (3,55 miliarde de euro), după ce în 2015 s-a mai consemnat o scădere de 15,%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. 

Astfel, ponderea sumelor restante în totalul portofoliului de credite s-a redus treptat, de la peste 15% la puţin peste 7%. Totuşi, sunt judeţe în care populaţia şi firmele înregistrează restanţe la plata ratelor mai mari de 10% din totalul creditelor contractate. „Adevărul“ vă prezintă topul restanţierilor, judeţ cu judeţ. 

Datoriile Oltchim plasează Vâlcea pe primul loc

Cei mai mari restanţieri la bănci, în funcţie de ponderea sumelor restante în total credite, sunt locuitorii şi firmele din judeţul Vâlcea. Aici, valoarea ratelor restante se ridica la sfârşitul lunii iunie la echivalentul a 445 de milioane de lei, în scădere cu 7,6% faţă de nivelul consemnat la sfârşitul lui 2015 şi reprezenta 18,3% din totalul soldului de împrumuturi. La sfârşitul lunii mai, rata şomajului din judeţul Vâlcea era de 4,11%, sub media naţională de 4,61%, potrivit datelor Agenţiei Naţionalepentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). 

Vâlcea, un judeţ în care până nu demult cel mai mare angajator era combinatul chimic Oltchim, resimte pe deplin efectele pe orizontală ale insolvenţei companiei de stat. De fapt, peste 85% din restanţele acumulate în Vâlcea aparţin combinatului chimic, întrucât printre creditorii garantaţi ai Oltchim se înscriu BCR  - cu 230 de milioane de lei şi Banca Transilvania – cu 160 de milioane de lei. 

Judeţul Giurgiu ocupă locul al doilea în topul restanţierilor. Sumele restante în Giurgiu au scăzut semnificativ în primul semestru din acest an, cu aproape 37%, până la echivalentul a 119 milioane de lei. Cu toate acestea, sumele restante reprezintă aproape 15% din totalul creditelor contractate de populaţie şi firmele din acest judeţ. Rata şomajului în judeţul Giurgiu era la sfârşitul lunii mai a acestui an de 5,35%, peste media naţională, în timp ce câştigul salarial mediu este de aproximativ 1.650 de lei, un nivel mult mai redus decât în multe alte judeţe din ţară. 

În ciuda faptului că restanţele din Sibiu au scăzut în primele şase luni din acest an cu aproape 15%, judeţul ocupă locul al treilea în topul restanţierilor. Restanţele cumulate de populaţia şi firmele din Sibiu se ridică la echivalentul a 657 de milioane de lei şi ocupă 14% din totalul finanţărilor acordate. Aici, rata şomajului era în mai de 3,64%, cu mult sub media naţională. 

La fel, chiar dacă au înregistrat reduceri ale restanţelor cu peste 25%, judeţele Sălaj, Mehedinţi şi Vaslui rămân în vârful clasamentului privind cei mai mari restanţieri. Cele trei judeţe au sume restante pentru mai bine de 12% din totalul împrumuturilor contractate de persoane fizice şi juridice.

În Călăraşi şi Dâmboviţa sunt cei mai buni platnici

Bucureşti şi judeţul Ilfov cumulează restante de 5,47 miliarde de lei, însă acestea reprezintă numai 6,15%% din sondul finanţărilor de 88,95 miliarde de lei. În plus, în Capitală, sumele restante au scăzut 25% în primele şase luni din acest an, după o scădere cu 16% în 2015. În Bucureşti-Ilfov, rata şomajului era de numai 1,82% la sfârşitul lunii mai. 

În judeţele Călăraşi, Dâmboviţa şi Olt, valoarea restanţelor la creditele contractate de populaţie şi firme nu depăşeşte 5% din totalul finanţărilor. De fapt, în aceste judeţe sunt cei mai buni-platnici. În judeţul Călăraşi, restanţele se ridicau la sfârşitul lunii iunie la echivalentul a 34 de milioane de lei, în scădere cu 60%, reprezentând numai 3,17% din soldul creditelor contractate. În Dâmboviţa, restanţele au scăzut în primul semestru cu 30%, până la 71 de milioane de lei, şi reprezintă 3,24% din total.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine