Topul județelor în care se fac cele mai multe angajări

0
Publicat:

Peste 230.000 de locuri noi de muncă au fost postate în primele 9 luni ale anului pe una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România.

Peste 230.000 de locuri noi de muncă au fost postate în primele 9 luni ale anului

Jumătate dintre anunțurile de angajare au venit din partea angajatorilor din București și Ilfov, numai pentru Capitală fiind disponibile peste 110.000 de oportunități pentru candidați. Clujul este județul cu a doua cea mai ofertantă paletă de joburi, însă la distanță semnificativă față de București, în condițiile în care angajatorii din Cluj au postat aproape 40.000 de joburi de la începutul anului și până acum. Pe locul al treilea se află Iașiul, cu 34.000 de joburi, urmat de Brașov (29.000) și Timiș (28.000).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, diferențele constau într-o scădere, la nivel general, cu aproximativ 15% a numărului de locuri de muncă disponibile în piață, dar și într-o schimbare de poziții în clasament pentru Brașov și Timiș. Astfel, dacă în 2023, Timișul era pe locul al patrulea, imediat după Capitală, Cluj și Iași, anul acesta a fost detronat de Brașov și de Ilfov”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.ro.

Pe de altă parte, județele în care candidații au avut cele mai puține oportunități de angajare au fost Ialomița, Mureș, Brăila, Argeș și Neamț. „Din acest punct de vedere, ierarhia este aproape identică primelor nouă luni din 2023. Este interesant faptul că nu vorbim doar despre o regiune a țării, ci că, dimpotrivă, pentru fiecare zonă geografică avem cel puțin câte un județ în care competiția între candidați este foarte mare. Nu doar atât, dar și salariile din aceste județe sunt cu aproximativ 15% - 20% sub media din județele mai mari”, explică Bogdan Badea.

Retailul rămâne principalul angajator

În zonele din țară unde numărul de locuri de muncă noi, postate anul acesta, a fost mai mic de 20.000 – așa cum este cazul județelor Ialomița, Mureș, Brăila, Argeș, Neamț și Bihor – retailul, industria alimentară, transport / logistică, servicii ori turism sunt principalele domenii aflate în căutare de candidați. „Vorbim aproape exclusiv despre joburi care presupun prezența fizică la locul de muncă, adresate în special candidaților din segmentul entry level. Asta nu înseamnă în mod necesar doar candidați foarte tineri, aflați la primul job, ci inclusiv candidați care au peste 45 de ani, dispuși să schimbe domeniul de activitate sau să se angajeze pe poziții care nu necesită experiență”, punctează Bogdan Badea.

Retailul rămâne principalul mare angajator și în județele care se află în fruntea clasamentului, însă, aici, pe lângă retail, apar și alte domenii, precum call-center / BPO, construcții, producție, servicii financiare sau IT. „În mod firesc, aria de oportunități este mult mai diversificată în județele mari, în primul rând pentru că acolo sunt concentrate cele mai multe investiții, dar și pentru că unele dintre aceste domenii recrutează un număr important și de specialiști și candidați din segmentul white collar (cu studii superioare), iar pe aceștia destul de greu pot să îi mai găsească astăzi în orașele mici. Există un transfer permanent de talente și specialiști din orașele mici spre cele mari pentru că acolo au mai multe șanse de angajare, iar salariile sunt, în mod evident, mai bune”, completează Bogdan Badea.

Cât privește aplicările, Capitala cumulează jumătate din numărul total de aplicări înregistrate din ianuarie și până la finalul lunii septembrie, respectiv 4,5 milioane. Clujul se află pe locul al doilea, cu 1,4 milioane, urmat de Ilfov (1,3 milioane), Timiș (1,2 milioane), Iași și Brașov (ambele cu 1,1 milioane). Cel mai scăzut interes din partea candidaților a fost pentru joburile din Neamț, Maramureș, Suceava, Arad și Galați.

În acest moment, sunt disponibile 23.000 de locuri de muncă pentru România și străinătate.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie