Topul băncilor din România. Ce schimbări s-au produs, anul trecut, în sectorul bancar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volumul capitalului social aferent sectorului bancar românesc era, în ultima zi din 2015, cu 8,6% mai mic faţă de anul precedent FOTO: Guliver / Getty Images

Mişcările de pe piaţa bancară din România nu au adus, anul trecut, schimbări pe podiumul instituţiilor de credit, însă Banca Transilvania, ocupanta locului al treilea în sistem, s-a apropiat semnificativ de BRD, situată pe locul doi, după preluarea Volksbank. BCR conduce în continuare detaşat în topul băncilor.

Evoluţiile structurale din sistemul bancar au purtat anul trecut amprenta unor operaţiuni de fuziune şi vânzări de portofolii sau pachete de acţiuni, fapt care a contribuit la consolidarea pieţei bancare locale, se arată în raportul anual al Băncii Naţionale a României (BNR).

În aprilie 2015, Banca Transilvania a semnat tranzacţia de preluare a Volksbank România, iar finalizarea fuziunii prin absorbţie a avut loc la finalul anului. Totodată, la sfârşitul lunii octombrie, s-a mai încheiat o fuziune prin absorbţie, dar între OTP Bank România şi Banca Millennium.

De asemenea, au avut loc şi modificări la nivelul acţionariatelor instituţiilor de credit, cum a fost cazul UniCredit Ţiriac Bank, unde acţionarul majoritar, grupul italian UniCredit, şi-a consolidat poziţia prin achiziţia unui pachet important de acţiuni. Mai exact, Ţiriac Holdings Ltd., controlat de omul de afaceri Ion Ţiriac, şi-a vândut ultimele 45% din acţiuni la UniCredit Ţiriac Bank către UniCredit Bank Austria AG. În urma tranzacţiei, banca şi-a schimbat denumirea în UniCredit Bank.

O altă schimbare în structura sistemului bancar românesc a constat în încetarea activităţii sucursalelor Montepio Credito-Instituicao Financeira de Credito Portugalia, în august, şi The Royal Bank of Scotland plc, Edinburgh, în luna octombrie.

În consecinţă, numărul instituţiilor de credit s-a diminuat cu patru faţă de sfârşitul anului 2014 şi a ajuns la 36, din care 29 de instituţii de credit, persoane juridice române (inclusiv o organizaţie cooperatistă de credit), şi şapte sucursale ale instituţiilor de credit persoane juridice străine.

Până la 30 mai 2016, 653 de instituţii străine au notificat BNR intenţia de a desfăşura activitate bancară în mod direct pe teritoriul României, respectiv: 284 de instituţii bancare, 5 instituţii financiare nebancare, 85 de instituţii emitente de monedă electronică şi 279 de instituţii de plată.

Citiţi mai mult despre acest subiect pe Adevărul Financiar.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete