Toate avioanele Tarom riscă să rămână la sol. Deputat: Lupta între clanurile din PSD ar putea lăsa compania fără certificatul de operator aerian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate avioanele TAROM riscă să rămână la sol, pentru că guvernul a provocat o criză în conducerea companiei care ar putea face ca Autoritatea Aeronautică Civilă Română să retragă certificatul de operator aerian al companiei, susţine secretarul comisiei pentru Transporturi, deputatul PNL Marius Bodea.

Deputatul susţine că joi expiră mandatul actualului directorului general al companiei, iar în lipsa unui consiliu de administraţie nu poate fi numit un şef interimar. Potrivit lui, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a convocat pe 13 martie Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la TAROM pentru demiterea Consiliului de Administraţie (CA) al companiei, iar două zile mai târziu CA al TAROM a fost demis, fără ca AGA să primească mandat pentru numirea unui consiliu de administraţie provizoriu.

„Mâine 21 martie, încetează de drept mandatul Directorului General al TAROM, iar un interimar nu poate fi numit din cauza faptului că operatorul aerian deţinut de statul român nu mai are nici Consiliu de Administraţie. Pe cale de consecinţă, în lipsa unui «Accountable Manager», în cazul de faţă un Director General, Autoritatea Aeronautică retrage certificatul de operator aerian. Practic, toate avioanele TAROM ar putea rămâne la sol. O asemenea situaţie dramatică nu a mai existat niciodată în istoria de 64 de ani a companiei TAROM”, a declarat deputatul PNL Marius Bodea.

Potrivit lui, valoarea prejudiciului în urma unei asemenea lovituri este greu de calculat, întrucât „pasagerii vor putea cere despăgubiri de ordinul milioanelor de euro”.

„Cine îşi putea închipui că o luptă internă între clanurile din PSD va produce ca victimă chiar o companie fanion românească, cum este TAROM? În alte părţi ale lumii, în lumea a treia, se suspendă certificatele de operator aerian pentru neîndeplinirea unor condiţii tehnice ale flotelor de aeronave, dar niciodată pentru decapitarea conducerii unei companii care nu mai poate asigura existenta unui nou «manager responsabil», condiţionalitate primară pentru menţinerea valabilă a certificatului de operator aerian”, mai precizează secretarul comisiei pentru transporturi din Camera Deputaţilor, Marius Bodea.

Deputatul PNL Marius Bodea consideră că întreaga răspundere pentru situaţia creată la TAROM revine Guvernului şi că se impune nu doar demiterea ministrului transporturilor, ci „întreg Guvernul ar trebui să plece”.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute