TMK Rusia a prezentat strategia de relansare a CS Resita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preluarea combinatului s-ar putea realiza in urmatoarele doua saptamani

Contractul de privatizare a Combinatului Siderurgic Resita (CSR), pentru care Autoritatea pentru Privatizare se afla in negocieri cu compania germana Sinara Handel, reprezentanta comerciala a grupului TMK din Rusia, ar putea fi semnat pana la sfarsitul lunii decembrie, informeaza institutia. Sinara a prezentat, miercuri, comisiei de privatizare a CSR o oferta tehnica si financiara pentru preluarea combinatului, precum si principalele elemente ale strategiei de relansare a activitatii CSR. "Reprezentanti APAPS au discutat, ieri, cu Sinara Handel, o parte a clauzelor care vor fi cuprinse in contractul de privatizare, urmand ca, in urmatoarele doua saptamani, contractul sa fie in intregime negociat. APAPS va incerca sa treaca in proprietate privata CSR pana la sfarsitul lunii decembrie", se arata intr-un comunicat al institutiei. Negocierile dintre APAPS si compania germana, singurul ofertant pentru CSR, au inceput in luna noiembrie. Grupul TMK este cel mai important producator de tevi din Rusia si al doilea producator la nivel mondial. TMK este o companie de tip holding, cu centrul de conducere la Moscova, care detine patru fabrici in Federatia Rusa si una in Romania (Artrom Slatina). Structura comerciala a TMK este reprezentata de firma Sinara Handel, inregistrata in Germania, distribuitor oficial al TMK.