Titlurile de stat pot fi înstrăinate altor persoane fizice, dar şi răscumpărate înainte de termen. Cât costă operaţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor Publice a modificat şi completat Ordinul nr.3139/2017 privind aprobarea emiterii de titluri de stat destinate populaţiei prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului în cadrul Programului Tezaur, astfel încât persoanele fizice care deţin titluri de stat să le poată răscumpăra sau transfera dreptul de proprietate al acestora către un alt investitor, tot persoană fizică, înainte de scadenţă.

 Modificarea este valabilă pentru toate emisiunile de titluri de stat destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur, pentru subscrierile realizate prin intermediul Trezoreriei Statului.

Răscumpărarea anticipată poate fi efectuată doar pentru suma integrală a unui formular de subscriere şi numai la unitatea trezoreriei la care a fost realizată. Aceasta va fi făcută la valoarea nominală, din care se vor deduce toate dobânzile achitate până la acel moment pentru titlurile de stat răscumpărate. Plata titlurilor de stat pentru care s-a solicitat răscumpărarea anticipată va fi făcută până la data de 20 a lunii următoare depunerii cererii de răscumpărare anticipată, în contul de subscriere al investitorului.

Transferul dreptului de proprietate a titlurilor de stat se realizează prin depunerea unei cereri la sediul unităţii operative a trezoreriei statului prin care au fost realizate subscrierile. Transferul se realizează pentru întreaga valoare înscrisă pe un formular de subscriere, iar cererea va fi însoţită de formularul de subscriere şi va fi asumată atât de persoana care vinde, cât şi de cea care cumpără titlurile de stat.

Cererile de răscumpărare anticipată şi transfer a dreptului de proprietate pot fi depuse doar ulterior încheierii perioadei de subscriere şi cu cel puţin 60 de zile lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii sau valorii nominale aferente unei emisiuni.

De asemenea, investitorul poate anula subscrierile deja efectuate prin depunerea unei cereri de anulare, până în ultima zi a perioadei de subscriere, la care se anexează formularul de subscriere în original. După încheierea perioadei de subscriere, acestea devin irevocabile şi nu mai pot fi anulate. Investitorul poate apela însă la răscumpărarea anticipată sau la vânzarea lor.

În perioada 4-22 februarie 2019 românii pot cumpăra titlurile de stat Tezaur cu valoare nominală de 1 leu, scadenţe la 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente ce au împlinit 18 ani la data subscrierii sau la data dobândirii titlurilor de stat prin transferul dreptului de proprietate. Dobânda este anuală şi plătită la termenele din prospectul de emisiune.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”