Titluri de stat pentru populaţie la un leu bucata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţele vor emite titluri de stat pentru populaţie cu o valoare de un leu, faţă de 100 de lei/titlu cât valorau titlurile de stat emise prin programul Fidelis, pentru a asigura „accesul cât mai larg” al populaţiei la aceste emisiuni.

Programul Tezaur este instrumentul de datorie publică - alternativă de economisire pentru populaţie care va fi lansat de Ministerul Finanţelor Publice, el urmând să dea posibilitatea „tuturor persoanelor fizice interesate, să achiziţioneze titluri de stat direct prin Trezoreria Statului, fără comisioane şi cu o dobândă atractivă”.

Spre deosebire de programul Fidelis, emisiunile de titluri de stat prin Trezorerie vor fi emise cu o frecvenţă trimestrială, în baza unor prospecte de emisiune, punându-se astfel la dispoziţia persoanelor fizice un instrument de economisire de-a lungul unui întreg an. Aşadar, orice persoană fizică va avea posibilitatea subscrierii frecvente a emisiunilor de titluri de stat pe o paletă mai largă de scadenţe.

Potrivit Finanţelor, „în scopul asigurării facilităţii accesului cât mai larg la aceste emisiuni”, valoarea unui titlu de stat va fi de 1 leu, spre deosebire de valoarea de 100 de lei aferentă ultimelor titluri de stat emise prin programul Fidelis.

Aceste titluri de stat vor fi emise într-o forma dematerializată, persoanele fizice care vor cumpăra astfel de titluri urmând să îşi deschidă conturi în Trezorerie în acest sens.  

„Prin noul program, titlurile de stat pentru populaţie vor fi emise prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului. În acelaşi timp, veniturile obţinute din deţinerea titlurilor emise de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, vor fi neimpozabile, conform actualelor prevederi din Codul Fiscal.  Termenii şi condiţiile financiare aferente fiecărei emisiuni vor fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Finanţelor Publice”, arată Finanţele.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie