Tinerii din Generaţia Z evită să arunce mâncarea şi aleg să refolosească şi să recicleze ambalajele. Doar 2% deţin o afacere în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Insights Pulsez

Mersul pe jos şi evitarea risipei de mâncare se numără printre acţiunile sustenabile cel mai des întâlnite în rândul generaţiei Z, potrivit datelor studiului naţional Insights PulseZ.

Totodată, tinerii din România aleg să refolosească şi să recicleze ambalajele (55%), dar şi să colecteze selectiv gunoiul (30%), în timp ce 61% dintre ei sunt de părere că, în decizia de cumpărare, foarte mult contează ca un brand să fie sustenabil.

În urma cercetării s-a observat că fetele sunt cele care au comportamente sustenabile mai pronunţate decât băieţii, astfel: 53% dintre tinerele din România aleg să cumpere haine second hand (vs. 24% dintre băieţi), 46% refolosesc ambalajele de plastic (vs. 32%), iar 17% dintre ele reduc consumul de carne (vs. 9%).

„Scopul unui brand sustenabil trece dincolo de a face bani. În loc să se concentreze doar asupra profiturilor, un brand sustenabil integrează cu succes problemele de mediu, economice şi sociale în operaţiunile sale de business. Iar aşteptările cumpărătorilor români, în special ale celor tineri, se îndreaptă puternic în această direcţie. 

Înainte de a lua decizia de achiziţie, 6 din 10 tineri români vor să ştie dacă brandul de la care urmează să cumpere este sau nu sustenabil. Mai mult, o bună parte dintre ei au adoptat un stil de viaţă prin care se asigură că şi ei contribuie la atenuarea problemelor climatice. 

De exemplu, 39% refolosesc ambalajele din plastic, iar 70% merg pe jos. În plus, 57% dintre ei evită să arunce mâncarea şi să cumpere mai mult decât consumă. Toate acestea sunt direcţii de care brandurile trebuie să ţină cont, este o tendinţă în creştere, e aici să rămână, iar companiile nu trebuie decât să se alinieze.”, a menţionat Geanina Ioan, CEO Chilli Ideas.

Barierele şi domeniile preferate de business ale tinerilor

Întrebaţi despre eventuale intenţii de business şi modul în care se raportează la antreprenoriat, tinerii generaţiei Z din România se împart în următoarele categorii: 

- peste o treime dintre respondenţi (39%) spun că intenţionează să deschidă o afacere, dar nu în următorul an, 

- 14% susţin că urmează să facă acest pas chiar în următorul an, 

- 45% dintre ei sunt indecişi cu privire la antreprenoriat, nu intenţionează sau nu au intenţionat niciodată să se îndrepte în această direcţie. 

- Doar 2% dintre reprezentanţii generaţiei Z deţin o afacere, în prezent.

Bariera principală, când vine vorba despre începerea unui business, o reprezintă resursele financiare (74%), lipsa acestora fiind menţionată de ¾ dintre cei care nu exclud ideea unei afaceri (77% fete şi 71% băieţi). 

Totodată, lipsa mentorilor este o altă barieră importantă (59%) pentru tineri în deschiderea unei afaceri. Interesant este că mare parte dintre cei care nu exclud ideea unui business propriu sunt totuşi optimişti, simţindu-se motivaţi şi nerăbdători să înceapă această etapă (58%).

În ceea ce priveşte domeniile în care şi-ar dori să-şi deschidă afaceri, tinerii au menţionat în top 5 al preferinţelor: horeca (35%), imobiliare (21%) - alese în mai mare măsură de către băieţi (26% vs. 14% fete), comunicare şi marketing (20%), artă şi cultură (18%) şi servicii (18% - contabilitate, banking, comunicaţii, avocatură). 

Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediţie naţională, a fost conceput şi coordonat de specialiştii programelor naţionale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) şi „Insights” - din cadrul organizaţiei Romanian Business Leaders (RBL) şi realizat de agenţia de studii de piaţă IZI data în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România cu vârste cuprinse între 16-24 de ani. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța