Tesla, în criză de identitate în timp ce concurența crește

0
Publicat:

Tesla este cea mai valoroasă companie auto din lume după capitalizarea de piață, cu o valoare de peste 557 de miliarde de dolari, fiind urmată de Toyota, cu peste 314 miliarde de dolari, și de chinezii de la BYD, cu 87 de miliarde de dolari.

Tesla pare să fi intrat într-o criză de identitate în timp ce caută cumpărători

Dar când vine vorba de automobilele vândute în 2023, Tesla se află la mare distanță de marii producători auto tradiționali în clasament, cu doar 1,8 milioane de unități vândute, în timp ce Toyota este numărul unu și singura companie care a vândut peste 10 milioane de mașini anul trecut”, punctează analistul eToro Bogdan Maioreanu.

Analistul avertizează că există acum semne că poziția Tesla este amenințată, deoarece producătorii auto tradiționali fac progrese pe piața vehiculelor electrice, aglomerând segmentele premium, în timp ce producătorii auto chinezi, precum BYD sau NIO, controlează partea inferioară a spectrului de vehicule electrice cu prețurile lor extrem de competitive. „În plus, automobilele hibrid și în special, cele cu încărcare la priză câștigă în popularitate, oferind o concurență și mai mare, deși indirectă, pentru Tesla”, susține Bogdan Maioreanu.

Acesta amintește că, de la începutul anului, Tesla a fost aproape constant în atenția presei pentru tot felul de controverse care i-au afectat reputația brandului. Nici ultimele vești nu sunt bune. Procurorii americani analizează dacă Tesla a comis fraude cu titluri de valoare sau fraudă financiară prin inducerea în eroare a investitorilor și consumatorilor cu privire la capacitățile de conducere autonomă ale vehiculelor sale electrice, potrivit Reuters.

Pentru a spori incertitudinea, compania este încă în căutarea unei identități clare (este o companie de tehnologie, o companie de electricitate sau un producător de automobile?), în ciuda faptului că 82% din cifra sa de afaceri provine din vânzările de vehicule. Dar acum pare că își schimbă cumva direcția, Musk menționând viziunea sa despre viitorul Tesla ca fiind o companie care construiește software de inteligență artificială pentru a transforma mașinile existente în vehicule care se conduc singure, robotaxi (taxiuri robot) dedicate care vor face bani pentru proprietarii lor și vor ”soluționa problema autonomiei”. Investitorii au reacționat pozitiv la acest lucru, cel puțin pe termen scurt. Dar succesul robotaxi-ului nu este garantat, capabilitățile de conducere autonomă ale vehiculelor nefiind complet funcționale și necesitând supervizare umană, iar dezvoltarea necesită mai mulți bani și timp pentru a atinge nivelurile de siguranță necesare pentru a satisface cerințele autorităților de reglementare.

În plus, au apărut știri potrivit cărora Apple ar putea începe un parteneriat cu o firmă americană de vehicule electrice, despre care se crede că ar fi Rivian, ceea ce a stârnit speranța că am putea vedea în cele din urmă "mașina Apple". Dacă acest lucru se va dovedi a fi adevărat, Tesla ar putea avea un concurent puternic, având cunoștințe în domeniul vehiculelor electrice și buzunarele adânci ale Apple, care vine și cu o bază de clienți loiali și know-how tehnologic.

Investitorii vor decide dacă îi acordă sau nu compensațiile lui Elon Musk

Acum, investitorii votează în viitoarea adunare generală dacă îi acordă sau nu lui Elon Musk un pachet de compensații record de 56 de miliarde de dolari, care a fost anulat de un judecător din Delaware în 2018. Momentul nu este cel mai bun, deoarece livrările Tesla în primul trimestru sunt cele mai scăzute din 2022 încoace, iar prețul acțiunilor sale a pierdut peste 30% de la începutul anului. Dar investitorii se tem că, dacă nu primește pachetul de compensații, Elon Musk ar putea părăsi Tesla.

În ciuda tuturor controverselor, Tesla are încă un număr foarte mare de fani în rândul investitorilor datorită performanțelor sale din trecut. Pe platforma socială de tranzacționare și investiții eToro, Tesla a fost cea mai deținută acțiune de către investitorii individuali la nivel global și în România la sfârșitul primului trimestru din 2024.

Toyota câtigă teren

Între timp, a doua cea mai valoroasă companie auto din lume, Toyota, înregistrează rezultate bune și promite să își crească investițiile în vehicule electrice cu baterii, inteligență artificială și tehnologii de combustibil pe bază de hidrogen și are resursele necesare pentru a finanța inovația. Pentru anul fiscal care s-a încheiat în martie 2024, Toyota Motors a înregistrat vânzări de 45.000 de miliarde de yeni (290 de miliarde de dolari), cu 21% mai mari decât anul trecut. Potrivit Toyota, creșterea volumului de vânzări s-a bazat pe mai mulți factori, printre care introducerea de modele și produse noi care au stat la baza revizuirii prețurilor în America de Nord, Europa și Asia. De asemenea, creșterea ofertei de semiconductori a ajutat la stimularea producției și a făcut ca modelele de vârf să reprezinte o proporție tot mai mare din vânzări. Prețul acțiunilor Toyota Motors reflectă și performanța sa financiară acesta crescând cu 68% în în ultimele 12 luni.

Ambele companii se vor confrunta însă cu o concurență puternică în 2024. Dar diversitatea modelelor oferite clienților ar putea fi elementul care să aducă succesul de piață. Iar aici Tesla riscă să fie sufocată de producătorii auto tradiționali, precum Toyota, cu gama lor largă de modele, la care se adaugă din ce în ce mai multe vehicule electrice și din gama hibridă. În același timp, Tesla trebuie să se îngrijoreze și de competiția agresivă din partea concurenților chinezi, care împing industria vehiculelor electrice într-un război al prețurilor pe unele piețe.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute