Termenul de transmitere în Revisal a actelor adiţionale la contractele de muncă, prelungit până la 31 martie 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul de transmitere în Registrul General de Evidenţă a Salariilor (Revisal) a actelor adiţionale la contractele de muncă va fi prelungit până la 31 martie 2018, prin Hotărâre de Guvern, a anunţat ministrul muncii, Olguţa Vasilescu, la începutul şedinţei Executivului.

Ministrul Muncii a precizat că această decizie a fost luată, după discuţii cu mediul de afaceri, în contextul trecerii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie 2018. 

Olguta Vasilescu a ţinut să precizeze că nu se amână întoarcerea sarcinii fiscale, ci doar comunicarea efectuării acesteia către Inspecţia Muncii.

”Decizia vine în sprijinul angajatorilor, astfel încât aceştia să aibă suficient timp pentru a transmite noile documente, în condiţiile în care în Revisal sunt înregistrate, în prezent, 6,3 milioane de contracte aferente unui număr de 5,5 milioane de angajaţi, unii dintre ei având mai multe contracte de muncă", a menţionat ministrul Muncii.

Ea a mai spus că, după 31 martie 2018, termenul de transmitere a modificărilor ce vizează salariile către Revisal va fi de 20 de zile lucrătoare, iar contractele nou încheiate vor trebui transmise cu o zi înainte ca angajatul să îşi înceapă activitatea.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile