Teodorovici susţine că de amnistia fiscală ar putea beneficia companii de stat cu datorii istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, susţine că se fac analize la minister legat de amnistie, intenţia fiind ca de aceasta să beneficieze companii de stat care au acumulat datorii istorice şi care, probabil, se vor închide în câţiva ani daca nu vor fi luate anumite măsuri. O decizie legată de amnistie urmează să fie luată la sfârşitul verii.

Eugen Teodorovici a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că această aministie fiscală nu va semăna cu cea din 2015.

“Sunt analize care se fac la Ministerul Finanţelor Publice pentru a vedea exact în limita prevederilor europene ca să nu avem probleme pe ajutor de stat care ar fi posibilele scenarii. (...) În 2015, a fost, într-adevăr, o astfel de amnistie. Dacă se plătea în principal până la anumită dată, se ştergeau penalităţile şi jumătate din dobânzi, dacă îmi aduc aminte bine în octombrie 2015. Acum subiectul este altul sau dorinţa ar fi alta”, a afirmat Teodorovici. 

El a mai spus nimeni nu se simte confortabil cu astfel de măsuri de amnistie, iar pentru cei care îşi plătesc la timp obligaţiile către stat nu este o măsură corectă.

“Nu e nimeni confortabil cu astfel de măsuri de amnistie. Ştim foarte bine că sunt mare parte a celorlalţi contribuabili care îşi plătesc la timp, cu eforturi desigur, obligaţiile faţă de stat şi atunci faţă de ei nu este o măsură corectă”, a spus ministrul Finanţelor.

Teodorovici a menţionat că sunt multe companii de stat care au datorii istorice, cu zeci de mii de angajaţi, iar aceastea s-ar putea închide în câţiva ani dacă nu se iau anumite măsuri de siguranţă.

“Dar mi-aş dori foarte mult ca cei care se grăbesc foarte repede să critice astfel de măsuri de amnistie sau să le pună pe seama altor motive, să se gândească că în economia din România sunt anumite companii şi companii de stat în principal şi chiar companii private, dar mă refer la cele de stat care au mii, poate zeci de mii de angajaţi, care au datorii istorice din motive pe care stau acum să le detaliez şi pentru care dacă nu se iau anumite măsuri cu siguranţă peste câţiva ani, acum depinde de la caz la caz, s-ar putea să fie luată o măsură de închidere. Şţiţi foarte bine, Comisia Europeană nu te mai lasă să dai ajutor de stat sau dacă il dai şi încerci să-l dai, după ceva timp este interpretat ca ajutor de stat mascat şi îţi cere comisia europeană să recuperezi”, a explicat Teodorovici.

Ministrul Finaţelor a mai spus că nimeni nu îşi propune că scape o persoană fizică sau vreo firmă.

“Poate o ultimă şansă pentru astfel de companii va fi o astfel de măsură de amnistie. Deci nu are nimeni în cap să scape pe cineva persoană fizică sau vreo firmă. Singurul interes este de a vedea dacă această parte a economiei de stat se poate face cu adevărat ceva sau întindem an de an în speranţa că cineva cândva va lua o decizie. Ăsta e singurul motiv. Pe timpul verii analizăm, vedem exact care sunt posibilele scenarii şi cu discuţie cu cei de la Comisia Europeană, cu actorii implicaţi vom lua o decizie”, a menţionat Teodorovici.

Guvernul va adopta în acest an măsura privind amnistia fiscală dacă aceasta va ajuta economia şi dacă nu vor exista obiecţii din partea Comisiei Europene (CE), în condiţiile în care statul poate recupera doar 17 miliarde de lei din totalul de 100 de miliarde de lei, cât este datoria totală a companiilor şi persoanelor fizice către stat, a anunţat, marţi seara, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG