Teodorovici: Scăderile salariale din sănătate sunt situaţii nefericite, nu putem să generalizăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scăderile salariale din sistemul de sănătate sunt doar situaţii punctuale, nefericite, pe baza cărora nu se poate face o generalizare, a afirmat joi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Mai mulţi lideri sindicali din sistemul de sănătate şi-au exprimat nemuţumirea faţă de legea salarizării, susţinând că mai mulţi angajaţi primesc mai puţini bani faţă de luna trecută, şi au organizat mai multe proteste la nivel naţional. Totodată, ei ameninţă cu greva generală, dacă situaţia nu va fi rezolvată.

Teodorovici susţine că scăderile salariale sunt doar cazuri izolate.

”Există astfel de situaţii punctuale unde au fost situaţii nefericite. (…) Când discutăm însă de un cadru medical dintr-un anume spital, ar fi bine să vedem toţi angajaţii acelui spital. Nu doar un singur caz, ci toţi angajaţii, doctori, asistente. Atunci vom vedea diferenţele care sunt în creştere (..). Dar nu putem să generalizăm şi să spunem că asta e situaţia, de scădere. Cel mai bine vorbim punctual, pentru fiecare caz în parte”, a afirmat Teodorovici, la Antena 3.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri că scăderile salariale din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale din luna februarie sunt normale, în condiţiile în care în februarie au fost virate salariile din luna ianuarie, când au fost 11 zile nelucrătoare.

Guvernul a aprobat recent regulamentul cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de condiţiile fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială la 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge şi până la 85%.

Măsura este contestată de către sindicaliştii din sănătate, care spun că pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui Regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale, că prevederi ale Legii 153/2017 discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA) şi de asistenţă socială, că Legea 153/2017 în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduce inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu şi că singurul argument invocat de guvernanţi pentru blocarea solicitărilor SANITAS este lipsa resursei financiare.

Sindicaliştii au anunţat că în 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma greva generală.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani