Teodorovici reafirmă că România trece la euro în 2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a reafirmat, vineri, că România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro, iar obiectivul rămâne clar anul 2024.

 „România şi-a stabilit un obiectiv clar (de aderare la euro - n. r.) anul 2024. Chiar dacă suntem gata cu anumite cerinţe, totuşi decizia se ia la nivel european. România, în acest sens, are un plan foarte bine stabilit. Anul trecut, în decembrie, Guvernul a aprobat un astfel de plan, pentru trecerea la moneda euro. Noi ne ţinem de el, ne îndeplinim obiectivele, cum am făcut întotdeauna”, a spus demnitarul, potrivit Agerpres.

Ministrul Finanţelor Publice participă vineri şi sâmbătă la reuniunea Eurogrup şi reuniunea informală a miniştrilor de finanţe (ECOFIN), organizate la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie.

Potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, cele două evenimente au loc la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie 2019, şi sunt organizate în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Astfel, vineri, în cadrul Eurogrup, Comisia Europeană va prezenta participanţilor stadiul actual în implementarea reformelor de către autorităţile greceşti în baza ultimei variante a celui de-al doilea Raport de supraveghere consolidată publicat săptămâna aceasta. De asemenea, la reuniune se va discuta despre proiectul de plan bugetar pentru anul 2019 al statului Luxemburg, ca urmare a adoptării în luna martie a opiniei Comisiei Europene.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie