Teodorovici: Misiunea Comisiei Europene vine marţi, FMI vine pe 15 iulie. Codul Fiscal, marea provocare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O misiune a Comisiei Europene pentru evaluarea situaţiei economiei româneşti soseşte marţi la Bucureşti, iar misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) va veni pe 15 iulie, în funcţie de rezultatul discuţiilor dintre autorităţile române şi Comisia Europeană, a declarat luni, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

„Misiunea FMI vine pe 15 iulie. Mâine vine Comisia Europeană. Acum vin separat. Mai întâi Comisa Europeană, până la finalul lunii, iar din 15 iulie vine Fondul Monetar Internaţional. Dar este foarte important pentru că acea misiune depinde de aceasta a Comisiei Europene“, a afirmat oficialul, citat de Agerpres.ro.

Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI în România, declara recent că proiectul de Cod Fiscal, aflat în prezent în dezbatere parlamentară, va trebui revizuit „semnificativ“ pentru că, altfel, Guvernul nu va reuşi să se încadreze în ţintele de deficit stabilite cu instituţiile financiare internaţionale pentru 2016.

El a precizat că discuţiile din cadrul misiunii tehnice, care a avut loc la finalul lunii mai, au mers bine, însă FMI aşteapă de la Guvernul României decizii care să ducă la îmbunătăţirea situaţiei viitoare, astfel încât să se poată modifica proiecţia asupra deficitului şi să se încadreze în ţinte, pentru ca programul să continue cu succes.

 

Reducerea taxelor, marele hop

Potrivit proiectului de modificare pentru Codul Fiscal, cota standard de TVA va scădea de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, iar taxa pe stâlp să fie eliminată. Proiectul mai prevedea şi scăderea accizelor la carburanţi cu 20%, dar măsur a fost eliminată în Senat. În fine, tot din 2016 era prevăzută eliminarea impozitului pe dividende, dar măsura a fost înlocuită cu un impozit de 5% pe aceste venituri din investiţii.

TVA ar mai urma să scadă la 18% din 2018, iar cota unică să scadă de la 16% la 14% din 2019.

Alte modificări vor fi aplicate pentru sectorul microîntreprinderilor, unde cota de impozitare pentru microîntreprinderile fără salariaţi va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit. 

În fine, contribuţiile de asigurări sociale la angajat urmează să se reducă de la 1 ianuarie 2018.

Comisia Europeană a criticat prevederile noului Cod Fiscal, despre care spune că vor duce la un deficit de 3,5% în anul 2016, faţă de un deficit de 1,1% asumat de România prin pactul fiscal.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare