Teodorovici: Mi-aş dori foarte mult o analiză pe buget pe care Preşedinţia să o prezinte public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Teodorovici FOTO gov.ro

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat că şi-ar dori ca Preşedinţia să prezinte public, pentru dezbatere, o analiză privind proiectul de buget pe 2019, pentru a vedea dacă temerile preşedintelui Klaus Iohannis sunt sau nu justificate.

„Mi-aş dori foarte mult o analiză pe care preşedinţia să o pună în mod public pentru prezentare, pentru dezbatere. Critici am văzut că sunt foarte multe, dar nejustificate. Noi am prezentat public bugetul, s-a dezbătut în Parlament, am arătat cifre, sumele, locurile de unde vin aceste sume. Din partea preşedintelui critici, dar fără argumente, ceea ce nu cred este corect faţă de români. M-aş fi aşteptat ca ministru de Finanţe să fiu sunat. 

Am cerut o discuţie la instaurarea colegului meu, domnul vice prim-ministru Suciu (vice-premierul şi ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu n.r), când am fost la Parlament, l-am rugat pe domnul preşedinte pe scurt să avem o discuţie legată de buget.(...) Din păcate nu se doreşte un astfel de dialog, pe date concrete, pentru a vedea exact dacă temerile domnului preşedinte sunt sau nu justificate. Eu înţeleg lupta aceasta politică, numai că, din păcate, ştiţi foarte bine, se induce temerea în rândul populaţiei, ba în rândul pensionarilor, ba în rândul părinţilor care aşteaptă alocaţiile pentru copii, ba pe zona de investiţii, că n-ar exista bani.

Bani există şi Comisia Europeană, în ultimul său raport de ţară, a şi confirmat pentru anul trecut cât a fost deficitul în România. Deci sumele sunt confirmate, sunt certificate de Comisia Europeană. Deci nimeni nu fură, nu măsluieşte, decât în capul unora care au din păcate o imaginaţie bolnavă”, a spus Eugen Teodorovici, la Antena 3.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete