Taxa pe lăcomie ar putea fi extinsă şi asupra persoanelor fizice. Ce propune Teodorovici şi ce sugerează Vâlcov

Taxa pe lăcomie, aplicată deocamdată băncilor în funcţie de creşterea ROBOR, ar putea fi extinsă şi asupra persoanelor fizice, susţine senatorul liberal Florin Cîţu, precizând că politicienii au luat în calcul două variante de aplicare.

„Nu mai este niciun secret. Bugetul este praf. Banii din taxarea băncilor, jocurilor de noroc, energie, CAS la veniturile altele decât salariile, contracte part-time, supraaciza, TVA defalcat nu ajung. La ordinul lui Vâlcov, CNSP a început să calculeze banii care ar ajunge la buget din aplicarea acestei taxe”, scrie liberalul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, politicienii lucrează la două variante, una propusă de Teodorovici şi una sugerată de Vâlcov.

Potrivit liberalului, Teodorovici ar vrea să fie taxate suplimentar salariile mai mare decât ale miniştrilor, iar Vâlcov taxarea averilor.

„A doua, propusă de Vâlcov, taxează suplimentar veniturile-averea. ANAF face o evaluare la preţul pieţei a bunurilor deţinute de o familie şi supra-taxează veniturile peste un anumit prag. Să fie mai clar, taxează activele dar şi producţia personala în cazul în care aveţi livezi, stupi etc. Tinta veniturilor la buget din aceată taxă este de 4.6 miliarde lei în 2019, susţine Cîţu.

Vestita taxă pe lăcomie, redenumită taxa pe activele financiare ale băncilor, a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Potrivit acesteia, băncile vor fi taxate în funcţie de creşterea ROBOR astfel: cu 0,1% pentru un ROBOR între 2% şi 2,5%, cu 0,2% pentru 2,51%-3%, cu 0,3% pentru 3,01%-3,5%, cu 0,4% pentru 3,51%-4%.

Cum sunt taxate averile în alte state

În sistemul fiscal actual din România nu se percepe o taxă pe avere, dar Fiscul încearcă să stabilească exact care sunt veniturile fiecărei persoane şi să le impoziteze ca atare. De altfel, la nivel mondial, sunt încă destul de puţine state în lume care practică impozitarea „averii”, se arată în ultimul studiu EY pe această temă, “2018 Worldwide Estate and Inheritance Tax Guide”.

Cu titlu de exemplu, Italia are în prezent un sistem de taxare distinct al activelor financiare sau proprietăţilor imobiliare deţinute în străinătate de rezidenţi, în timp ce Olanda are cote de impunere diferite în funcţie de dimensiunea valorii nete a averii. 

În Spania, impozitul pe averea netă reprezintă o taxă anuală percepută persoanelor fizice la data de 31 decembrie a fiecărui an. Averea supusă acestei taxe este definită ca fiind compusă din toate activele şi drepturile care pot fi evaluate din punct de vedere economic, mai puţin toate sarcinile sau datoriile pe care le poate avea persoana şi care reduc practic averea. Dacă persoana fizică este rezidentă în Spania, impozitul este perceput pe averea globală deţinută, în timp ce persoanele nerezidente sunt impozitate doar pentru activele situate în Spania. 

În Norvegia, moştenirea şi darurile sunt adăugate la averea netă a contribuabilului, iar baza impozitului pe avere o reprezintă valoarea de piaţă a activelor acestuia minus datoriile. Averea netă astfel calculată este impozitată doar dacă depăşeşte un plafon, şi anume aproximativ 150.000 EUR anual (2018).