Taxa pe avere: România vs. restul lumii. Moştenirea, darul de nuntă sau proprietăţile din afara ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sistemul fiscal actual din România nu se percepe o taxă pe avere, dar Fiscul încearcă să stabilească exact care sunt veniturile fiecărei persoane şi să le impoziteze ca atare. De altfel, la nivel mondial, sunt încă destul de puţine state în lume care practică impozitarea „averii”, se arată în ultimul studiu EY pe această temă, “2018 Worldwide Estate and Inheritance Tax Guide”.

Cu titlu de exemplu, Italia are în prezent un sistem de taxare distinct al activelor financiare sau proprietăţilor imobiliare deţinute în străinătate de rezidenţi, în timp ce Olanda are cote de impunere diferite în funcţie de dimensiunea valorii nete a averii. 

În Spania, impozitul pe averea netă reprezintă o taxă anuală percepută persoanelor fizice la data de 31 decembrie a fiecărui an. Averea supusă acestei taxe este definită ca fiind compusă din toate activele şi drepturile care pot fi evaluate din punct de vedere economic, mai puţin toate sarcinile sau datoriile pe care le poate avea persoana şi care reduc practic averea. Dacă persoana fizică este rezidentă în Spania, impozitul este perceput pe averea globală deţinută, în timp ce persoanele nerezidente sunt impozitate doar pentru activele situate în Spania. 

În Norvegia, moştenirea şi darurile sunt adăugate la averea netă a contribuabilului, iar baza impozitului pe avere o reprezintă valoarea de piaţă a activelor acestuia minus datoriile. Averea netă astfel calculată este impozitată doar dacă depăşeşte un plafon, şi anume aproximativ 150.000 EUR anual (2018).

Ce se întâmplă în România

Şi dacă tot aminteam de moşteniri şi daruri, merită să mutăm analiza la ce se întâmplă în România în acest timp. Printre altele, recent, au ţinut prima pagină a ziarelor “impozitarea nunţilor” şi iniţiativa ANAF de a trimite tinerilor căsătoriţi solicitări ca aceştia să declare ce relaţii economice au avut, în contextul căsătoriei civile şi religioase, cu persoanele fizice sau firmele care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere şi spaţiul etc. 

„Poate fi această acţiune o încercare de impozitare a veniturilor a căror sursă nu este identificată? Pentru că, practic, aceasta este singura procedură transpusă în Codul de Procedură fiscală din anul 2011.

Şi, deşi implementată de câţiva ani deja, procedura de control a autorităţilor din cadrul Direcţiei Generale Control Venituri Persoane Fizice nu a lăsat foarte multă transparenţă contribuabililor supuşi controlului fiscal, acestia riscând o obligaţie fiscală de 16% plus dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru fiecare an supus controlului.

De altfel, de-abia în luna septembrie 2018 au fost publicate formularele şi documentele utilizate în activitatea de verificare a situaţiei fiscale personale, iar metodele indirecte folosite de inspectorii fiscali în cuprinsul procedurii de analiză încă stârnesc multe controverse procedurale”, consideră Claudia Sofianu, reprezentant EY.

Ca să ne reamintim câteva detalii tehnice, verificarea situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice rezidente române cu privire la impozitul pe venit are ca obiect examinarea tuturor drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a oricăror altor elemente relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice verificate. 

În acest scop, se solicită documente şi mijloace de probă referitoare la situaţia fiscală a persoanei fizice verificate, obţinute inclusiv prin solicitarea de informaţii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la terţi sau autorităţi şi instituţii publice deţinătoare, atât din ţară cât şi din străinătate, în baza convenţiilor internaţionale de schimb de informaţii sau, în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.

Din experienţa practică, în astfel de verificări fiscale, procesul de control poate fi considerat anevoios atât din prisma procedurii, cât şi a necesităţii reconstituirii averii de la un moment iniţial (în loc de perioada de prescripţie fiscală, cu considerarea valorii estimative a averii dobândite până la acel moment). Credem că este importantă prevederea din Constituţia României conform căreia caracterul licit al dobândirii averii se prezumă, iar orice verificare a situaţiei fiscale a persoanei trebuie să uşureze procedura de reconstituire a averii în termeni rezonabili de timp şi efort depus.

Până acum, într-o primă etapă, doar 313 cazuri de persoane - deţinători de autoturisme de lux, imobile numeroase sau cu depozite bancare substanţiale - au ajuns în vizorul Fiscului, după ce o analiză de risc a relevat că averea acestora nu corespunde cu veniturile declarate.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare