Taxă de solidaritate pe veniturile mari, destinată luptei cu Covid-19. Dăianu: Nu mă refer doar la salarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O taxă de solidaritate temporară care să fie acceptată de societatea românească, de la un anumit nivel al veniturilor, şi care să nu fie impusă doar pe salarii, ci şi pe alte venituri, ar putea ajuta România să obţină mai multe fonduri în lupta cu Covid-19.

Propunerea a fost făcută de peşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, la Digi24.

„Eu am făcut o propunere, nu sunt singurul. Am făcut o propunere de pildă ca să se aplice, cel puţin temporar o taxă de solidaritate. Am avut o taxă pentru a achiziţiona ceea ce face parte din patrimoniul românesc, când a fost vorba despre Brâncuşi.

De ce să nu facem cu atât mai mult acum, când este vorba de patrimoniul uman al României, să salvăm vieţi omeneşti, o taxă? De fapt aici am testa sentimentul de solidaritate.

O taxă de solidaritate care să fie acceptată de societatea românească, de la un anumit nivel al veniturilor. Nu mă refer numai la salarii. Să se aplice această taxă temporar care să suplimenteze resursele alocate pentru primul front de luptă. Ar avea şi o încărcătură simbolică mare. Am putea să creăm un fond de solidaritate", a afirmat Daniel Dăianu.

Referitor la şomajul tehnic, el a spus că este obligatoriu. Acesta se poate face prin redistribuirea de resurse şi este un alt mod în care testăm solidaritatea.

"Ar fi imoral să lăsăm aceste persoane de izbelişte. Noi avem şi la Consiliu Fiscal unele calcule. Luni de zile pot fi acoperite cheltuieli dedicate şomajului tehnic", a precizat Dăianu.

De asemenea, acesta a explicat că putem să avem o creştere a deficitului bugetar în acest an de două - trei procente din PIB, dar să fie o cheltuială raţională, care este dedicată luptei contra coronavirus, acoperirii cheltuielilor de şomaj.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”