Tarom va opera două noi rute. Care sunt destinaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Tarom a anunţat că, spre sfârşitul primului trimestru al anului 2019, va opera două noi rute, de două ori pe săptămână, cu aeronave capabile să transporte câte 120 de persoane.

TAROM va opera, începând din data de 25 martie 2019, curse din Oradea către Milano (Bergamo) şi Barcelona (El Prat) şi retur, conform unui comunicat al companiei aeriene naţionale.

Compania TAROM deschide vânzarea biletelor de avion pentru ambele rute începând cu data de 15 decembrie 2018.

Principalul motiv pentru care operarea efectivă a curselor începe din martie anul viitor este procedura de obţinere a sloturilor de zbor pe cele două noi rute.

"Marcăm deschiderea a nu mai puţin de 16 noi rute în ultima perioadă. Continuăm să dezvoltăm prezenţa companiei pe piaţă, mizând în permanenţă pe nevoia de conectare a polurilor de creştere economică din România cu cât mai multe destinaţii.

Contăm pe un factor de încărcare pozitiv pe aceste două noi rute, bazat pe valorificarea traficului intern cât şi extern, turistic, dar nu numai. Suntem conştienţi de nevoia constantă de a călători rapid şi în siguranţă, exprimată de bihorenii care au creat veritabile comunităţi locale în Milano şi Barcelona", se precizează în comunicatul TAROM.

TAROM va pune la dispoziţie două frecvenţe săptămânale pe Milano şi Barcelona cu plecare din Oradea. Numărul minim de locuri disponibile/cursă este de 120. În preţul biletelor TAROM sunt incluse transportarea bagajelor de cală (23 de kg) şi a bagajelor de mână (10 kg), servicii la bord şi operaţiuni de check-in în aeroport.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere