Tarom şi-a redus pierderile cu 30% în primele nouă luni, veniturile sunt în creştere uşoară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul aerian Tarom şi-a redus pierderle cu 30% în primele nouă luni ale acestui an faţă de perioada similară din 2012, până la 83 de milioane de lei, nivel cu 13% sub cel prevăzut în planul de manangement, în timp ce veniturile au crescut cu 1%, la 972 de milioane de lei, a anunţat compania.

„Îmbunătăţirea rezultatelor se reflectă în principal prin menţinerea unui echilibru de numerar adecvat şi prin lipsa datoriilor restante către bugetul de stat sau orice alţi parteneri“, se arată într-un comunicat al companiei.

Compania a operat în această perioadă 12.532 de zboruri regulate, cu 188 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, transportând însă cu 2,6% mai mulţi pasageri faţă de primele nouă luni din 2012, datorită unei politici de îmbunătăţire a reţelei de rute.

„Este esenţial ca Tarom să îndeplinească obiectivele propuse în planul de management pentru a putea trece pe profit în următorii ani“, a declarat Christian Heinzmann, director executiv-accountable manager al companiei.

Ministerul Transporturilor a revocat recent întreg Consiliul de Administraţie al Tarom, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere şi Heinzmann.

Noul Consiliu de Administraţie este format din Dante Stein, Manuel Donescu, Florin Luca, Bogdan Speteanu şi Răzvan Filipescu. 

Stein, consilier onorific al premierului, a fost ales preşedintele CA, iar Donescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, va ocupa funcţia de vicepreşedinte.

De asemenea, în şedinţa Consiliului a fost anulat actul adiţional prin care mandatul managerului privat Christian Heinzmann a fost scurtat de la patru ani la un an. 

În prezent, compania TAROM are 2.005 angajaţi, mai puţin cu 3%, comparativ cu anul 2012, datorită plecărilor voluntare şi pensionărilor. Compania a fost înfiinţată în 1954 şi are zboruri în 42 destinaţii, din care 9 sunt interne. Flota companiei este cuprinsă din 4 aeronave A318, 2 aeronave A310, 4 aeronave B737 - 300, 4 aeronave B737 - 700 şi o aeronavă B737 - 800, plus 7 aeronave ATR 43-500 şi 2 aeronave ATR 72-500. 


Conducerea Tarom a decis: Dante Stein este preşedintele CA, iar Christian Heinzmann rămâne în funcţia de CEO. Dante Stein, consilier onorific al premierului, a fost ales preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, iar lui Christian Heinzmann nu i se va mai reduce mandatul. Manuel Donescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, va ocupa funcţia de vicepreşedinte, a anunţat, vineri, compania.

Compania aeriană TAROM a publicat un anunţ prin care vrea să selecteze patru manageri — director general, director financiar, director de operaţiuni şi director comercial, termenul limită pentru depunerea candidaturilor fiind 30 noiembrie.

Consiliul de Administraţie i-a transmis lui Heinzmann, la finele lunii octombrie, o evaluare a mandatului, aceasta fiind una negativă, şi, deşi Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, declarase că săptămâna trecută urma să se decidă prelungirea mandatului managerului privat, acest subiect nu a fost discutat în şedinţa de marţi, 29 octombrie.  

]n a doua parte a lunii octombrie, Ramona Mănescu i-a anunţat pe Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, şi pe Nicolae Demetriade, administrator-director executiv, că vor fi revocaţi dacă nu-l sprijină pe managerul privat Christian Heinzmann. Practic, li s-au oferit două variante: demisia sau revocarea. 

Prelungirea mandatului lui Heinzmann trebuia votată de Consiliul de Administraţie condus chiar de Pascariu. Numai că prelungirea mandatului nu a fost inclusă de ordinea de zi de a şedinţei. 

Nicolae Demetriade a hotărât la 22 octombrie să-şi dea demisia din toate funcţiile deţinute la Tarom motivând că managementul privat în companii de stat este „doar o iluzie“, în timp ce Pascariu a refuzat, invocând amestecul Ministerului Transporturilor în activitatea societăţii, lucru care încalcă prevederile articolului 4 al Ordonanţei 109/2011.

Ulterior, toţi membrii Consiliului de Administraţie al Tarom au fost demişi, iar Ministerul Transporturilor a numit un nou Consiliu.   

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat astăzi că managerul Christian Heinzmann îşi continuă mandatul de CEO al Tarom, noul Consiliu de Administraţie urmând să anuleze actul adiţional prin care durata mandatului a fost scurtată de la patru ani la un an, până la 19 noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța