TAROM pregăteşte lansarea unor noi rute, pe care nu le divulgă din cauza concurenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TAROM pregăteşte programul de zbor de iarnă, a anunţat directorul general Werner Wolff, adăugând că va fi mult mai prezent în ţară şi că se vor lansa şi noi rute, pe care nu le poate dezvălui, din cauza competiţiei.

Transportatorul aerian naţional Tarom pregăteşte programul de zbor de iarnă, când va inaugura mai multe rute noi şi va creşte frecvenţele pe alte zboruri, a declarat miercuri directorul general al companiei Werner Wolff, într-o conferinţă de presă la Sibiu, subliniind că operatorul va fi mult mai prezent în ţară.

”Pregătim un plan de zbor de iarnă, să vedem disponibilitatea aeronavelor pe care le vom avea. Vom veni cu noutăţi, vom creşte numărul de frecvenţe pe anumite rute şi vom lansa destinaţii noi. Nu putem dezvălui încă despre ce destinaţii noi este vorba, din cauza competiţiei. Dacă există o legătură aeriană, atunci există posibilitatea de a conecta şi mai multe oraşe din România cu cele europene şi nu numai, ceea ce ar da plus-valoare locului pe care îl conectăm”, a declarat Werner Wolff, citat de news.ro.

Potrivit acestuia, TAROM va fi mult mai prezent în ţară, pe aeroporturile locale.

"Avem 2 variante de lucru: o dată tot ce zboară înspre Bucureşti, ca să zburăm dinspre Bucureşti înspre zona de vest, sau plecăm şi din zona locală şi facem direct legătură", a precizat el.

De asemenea, Wolff a subliniat că sunt multe investiţii germane care promovează Sibiul într-un loc de top în industria automotive, la fel şi în cazul Timişoarei, de aceea, datorită potenţialului, operatorul aerian naţional a făcut legătura între cele două oraşe şi Stuttgart.

"Există Chiar mai mult. Noi avem acum o altă strategie de a dezvolta fiecare aeroport în sine cu avioane care vor veni în plus. În acest moment avem 9 aeronave ATR care pot să zboare regional, dar nu pot să zboare internaţional, aşa cum vrem noi", a adăugat Wolff, citat de Agerpres.

Şeful TARAOM a mai spus că de la Sibiu se pot extinde rute, însă nu a vrut să le facă publice, dar a menţionat că există în pregătire un plan de zbor de iarnă care va conţine noutăţi.

"Da, pregătim noutăţi pentru planul de zbor de iarnă. Strategia este combinată şi anume creştem numărul de frecvenţe acolo unde operăm de 2-3 ori pe săptămână în vederea îmbunătăţirii produsului şi vom lansa şi rute noi", a detaliat Camelia Enescu, director marketing şi vânzări la TAROM.

Acesta a participat miercuri la un eveniment organizat pentru a celebra inaugurarea rutei Bucureşti-Sibiu-Stuttgart, operată de Tarom începând cu 15 iulie.

Conducerea companiei apreciază că deschiderea rutei Bucureşti - Sibiu – Stuttgart reprezintă un avantaj consistent pentru întărirea industriei româno-germane din regiune.

Compania va opera trei zboruri pe săptămână din Sibiu spre Stuttgart, adăugându-se celor şase frecvenţe săptămânale operate deja din Sibiu către Munchen.

”Mă bucur că avem posibilitatea din acest an să reluăm această rută. Trebuie să facem legătura între Capitala ţării şi fosta capitală culturală europeană”, a adăugat Werner Wolff, care a menţionat că Tarom are o strategie pentru a dezvolta fiecare aeroport în sine, conectându-le cu marile aeroporturi externe.

Directorul general al Tarom, Werner Wolff, a declarat că unul dintre principalele motive pentru care societatea de stat a decis deschiderea acestei noi rute îl reprezintă potenţialul de creştere şi consolidare pentru industria româno-germană din regiune.

“Marquardt, Siemens, Star Transmission, Bosch, Continental sunt doar câteva exemple de companii germane care au găsit modelul succesului în Sibiu. Trebuie să fim conştienţi de forţa ‘magnetică’ a Sibiului pentru investitorii germani, şi nu numai. De aceea, Tarom doreşte să facă parte din acest model de succes, să contribuie la dezvoltarea relaţiilor română-germane din regiune, să reducă distanţa dintre cele două lumi, pe calea aerului. După Munchen, pasul firesc pentru noi a fost Stuttgart”, a subliniat Werner Wolff.

Tarom are circa 1.850 de salariaţi şi operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă de 25 de aeronave.

Pe 16 iulie, compania a semnat un contract pentru achiziţia a cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru Tarom. Cele cinci avioane au un preţ de catalog de 586 milioane dolari şi vor fi livrate până în anul 2023.

 În plus, compania vrea să schimbe 13 avioane din flotă, urmând să dea un anunţ în acest sens.

Potrivit planului prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli, Tarom ar putea ajunge pe profit în acest an, după 11 ani de pierderi.

Recent, Wolff a declarat într-un interviu acordat News.ro că Tarom ar putea lansa în lunile următoare curse directe spre Odessa, Tbilisi, Baku şi Erevan.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile