Tarom are un nou director general. Mesajul Mădălinei Mezei către angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managementul Tarom a fost schimbat succesiv în ultima perioadă, la conducerea companiei perindându-se, la intervaluri scurte de timp, mai multe persoane. Ultima astfel de numire a fost făcută miercuri, când la conducere a fost numită o profesionistă venită de la Bruxelles.

Consiliul de Administraţie al Tarom a numit-o miercuri, 19 iunie, pe Mădălina Mezei în funcţia de director general al companiei. Aceasta vine de la agenţia Tarom Bruxelles. În primul mesaj adresat angajaţilor, noul director general s-a angajat să ewficientizeze Tarom şi să o împingă spre performanţă.

Redăm integral mesajul:

„Dragi colegi,

Aduc astăzi în atenţia dumneavoastră faptul că dupa o activitate de peste 21 de ani, desfăşurată  în cadrul companiei,  preiau cu mândrie, dar mai ales responsabiltate manşa TAROM.

Vă mărturisesc că entuziasmul şi orgoliul profesional mă determina să îmi canalizez eforturile şi întreaga energie în vederea eficientizării Companiei TAROM, respectiv în poziţionarea acesteia  în locul pe care şi l-a câştigat în aproape 65 de ani de operare comercială.

De asemenea, cred cu tărie în potenţialul profesional al fiecarui angajat TAROM, alături de care am fost mereu însoţită pe parcursul carierei mele.

Mă interesează întotdeauna rezultatul. Îmi doresc să ne îmbunătăţim constant modul de lucru, să ne îmbunătăţim noi, să creştem nivelul, să fim o echipă şi să demonstrăm că se poate. Ştiu că nu va fi uşor, dar ştiu că dacă ne dorim, vom găsi întodeauna soluţia şi vom reuşi.

În onoarea foştilor si actualilor salariaţi, sunt aici să vă sustin,  imi doresc să vă redau încrederea, şi împreună cu dvs mă angajez să imping TAROM către performantă.

Doar împreună vom putea  schimba TAROM.

Cu  încredere în viitor,

Mădălina MEZEI

CEO”

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă