TAROM aniversează 60 de ani de la înfiinţare, cu bilete la ofertă specială. Ce repere au marcat istoria companiei aeriene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TAROM operează în prezent 43 de rute interne şi internaţionale

În data de 18 septembrie 2014 compania TAROM va împlini 60 de ani de existenţă, ocazie cu care a început deja să pună la dispoziţia pasagerilor săi bilete de avion la oferte speciale.

Oferta din prima săptămână a lunii septembrie este dedicată celor care doresc să călătorească pe zboruri operate de TAROM între Bucureşti şi Amman,  Barcelona, Beirut, Dublin, Londra, Madrid, Nisa, Paris.

Preţurile pentru o călătorie dus-întors vor începe de la 179 de euro (în limita locurtilor disponibile), cu toate taxele incluse.

Perioada de vânzare este 1-5 septembrie 2014, iar perioada de călătorie este până la data de 05 martie 2015 - data ultimului retur (cu excepţia perioadei 20.12.2014 – 4.01.2015; în cazul în care cel puţin un tronson de călătorie este în intervalul menţinonat, oferta nu se aplică), se arată într-un comunicat al companiei aeriene.

Septembrie, o lună specială

Pe 18 septembrie 1954 avea să se înfiinţeze Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române. Pe parcursul celor şase decenii am realizat că dincolo de bilanţuri contabile şi statistici rămâne pasiunea pentru zbor. Datorăm prezentul şi viitorul celor care au ales să  călătorească alături de noi, pasageri, partneri şi tuturor celor care au muncit în această companie, deopotrivă. Luna septembrie este dedicată tuturor celor care aleg serviciile TAROM şi de aceea lansăm oferte speciale pe toată durata acestei luni“, a declarat Christian Heinzmann, Director General TAROM.


1920: CFRNA, prima companie aeriană cu operare transcontinentală din istoria aviaţiei

TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).

În anul 1920, în România a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA - Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană - din istoria aviaţiei - cu operare transcontinentală.

În 1926, compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA - Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca, în 1930, să-şi schimbe din nou numele, devenind Societatea Naţională LARES - Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.

Anul 1945 aduce o nouă reorganizare iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS - Transporturile Aeriene Româno - Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES.

După încă o reorganizare, LARES îşi schimbă numele şi devine, în data de 18 septembrie 1954 - TAROM, Transporturile Aeriene Române. Compania avea, atunci, o flotă compusă din aeronavele de producţie sovietică Lisunov Li 2 şi Ilyushin II - 14.

1966 - TAROM efectua primul zbor peste Atlantic.

1969 - TAROM îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50 de mii de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor. Aeronava avea la bord 65 de pasageri.

Începând cu anul 1973 - se achiziţionează aeronave "lung curier" şi se deschid noi linii trans-continentale la New York si Beijing. Capacitatea de transport a TAROM-ului era atunci de zece ori mai mare faţă de anul înfiinţării companiei.

25 iunie 2010 - Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM este membră a Alianţei SkyTeam, eveniment istoric care marchează intrarea companiei naţionale într-o nouă epocă a existenţei sale.

În prezent, TAROM operează zboruri pe 43 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi