Țările G20 spun că sunt necesare peste 4 trilioane de dolari pentru tranziția energetică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniștrii Energiei au subliniat că „accesul la finanțare, în special pentru țările în curs de dezvoltare, este esențial pentru accelerarea eforturilor pentru tranziția energetică”.

Panouri solare. Foto: Pixabay

Lumea are nevoie de investiții anuale de peste 4 trilioane de dolari pentru a finanța sectorul energetic pe măsură ce acesta trece la energia regenerabilă, se precizează în documentul adoptat în urma întâlnirii de sâmbătă a miniștrilor energiei G20 din India. 

Acesta notează că „G20 va lucra pentru a facilita accesul la finanțare pentru tehnologiile de energie curată existente, precum și cele noi și emergente, pentru a sprijini tranziția energetică”. „Luăm notă de raportul pregătit sub Președinția indiană G20 privind finanțarea sectorului energetic și de evaluarea conform căreia lumea are nevoie de investiții anuale de peste 4 trilioane de dolari, cu o pondere mare de surse regenerabile în mixul energetic primar”, se arată în document.

Miniștrii Energiei au subliniat că „accesul la finanțare, în special pentru țările în curs de dezvoltare, este esențial pentru accelerarea eforturilor pentru tranziția energetică”.

De asemenea, ei au vorbit sâmbătă despre necesitatea de a oferi tuturor statelor acces la energie și de a atinge neutralitatea carbonului până la mijlocul secolului XXI. 

"Credem cu tărie că securitatea energetică, stabilitatea pieței și accesibilitatea energetică trebuie să crească. În același timp, transformările energetice sunt necesare în urmărirea creșterii economice și a prosperității și asigurarea tuturor țărilor cu surse moderne de energie", se arată în text.

În plus, recunoaștem necesitatea urgentă a unei tranziții energetice într-o varietate de moduri pentru a ne ajuta la atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare durabilă, precum și la zero emisii globale de gaze cu efect de seră și neutralitatea carbonului până la jumătatea secolului”, se arată în document.

Reuniunea miniștrilor energiei din țările G20 a avut loc în statul Goa. Tema sa a fost dezvoltarea energiei curate. 

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată