Tăriceanu lansează un apel la Dăncilă, pentru contractul Exxon-OMV privind gazele din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu - FOTO Eduard Enea

Călin Popescu Tăriceanu a făcut un apel la premierul Viorica Dăncilă să acorde „o atenţie sporită” contractului Exxon-OMV legat de gazele din Marea Neagră. Liderul ALDE că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale trebuie să dea acordul de prelungire a licenţei pentru a fi respectat calendarul.

„Am profitat de vizita de la CAMERON de astăzi (miercuri - n.r.) să fac un apel către doamna prim-ministru. O rog să aibă în atenţie o problemă ce ţine de resortul Guvernului: ANRM trebuie să dea acordul de prelungire a licenţei, astfel încât calendarul pe care l-au stabilit cei de la OMV şi Exxon să poată fi realizat. În esenţă, acest lucru înseamnă punerea în funcţiune a investiţiei într-un termen de doi până la trei ani”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, în Prahova, potrivit Mediafax.

Preşedintele ALDE a precizat că aceste aspecte sunt foarte importante pentru ţara noastră, în contextul în care ar asigura independenţa energetică a României.

„E foarte important pentru România din mai multe motive. În primul rând, exploatarea gazelor de la Marea Neagră ne va asigura independenţa energetică a ţării, vom scăpa complet de dependenţa de gazul rusesc. Având în vedere dimensiunea zăcămintelor, România devine un jucător regional. Vom putea fi furnizori pentru alte ţări din zonă, fie că vorbim de Moldova, fie că vorbim de vecinii din Vest. Începerea exploatării comerciale reprezintă şi un avantaj foarte mare pentru buget, pentru că vor fi încasate sume foarte mari din plata redevenţelor şi alte taxe şi impozite care se percep în cazul unor asemenea activităţi economice”, a explicat Tăriceanu.

El mai spune că cei de la Exxon-OMV nu au mai precizat nimic în legătură cu investiţia pe care o vor face în Marea Neagră, motivând că aceştia aşteaptă să acţioneze Guvernul în sensul prelungirii contractului de concesiune.

„Anul trecut la Parlament am făcut o serie de adaptări şi am adoptat legea exploatării off-shore. De atunci prea puţine semne am primit de la concernul Exxon-OMV în legătură cu investiţia pe care urmează să o facă în Marea Neagră. Această rezervă, această tăcere a concernului Exxon-OMV se datorează faptului că aşteaptă să se facă de către Guvern prelungirea contractului de concesiune, care expiră. Deci, fără existenţa unui contract de concesiune valabil şi pe o perioadă suficientă, care să le permită recuperarea investiţiei, decizia de investiţie nu va veni”, a conchis preşedintele Senatului.

După numeroase discuţii în cursul anului trecut, Legea offshore, devenită Legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 964, apărut la data de 14 noiembrie 2018. Aceasta a intrat în vigoare de la 17 noiembrie 2018, dar a fost deja modificată prin OUG nr. 114/2018 şi Ordinul ANRE nr. 221/2018 privind obligaţia participanţilor la piaţa de gaze naturale de a tranzacţiona pe pieţele centralizate din România.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate