Ţara UE care a anunţat că nu va aplica directiva UE privind salariul minim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Guvernul Italiei a anunţat, marţi, că nu va implementa posibila directivă privind instituirea salariului minim la nivelul Uniunii Europene, informează agenţia de presă ANSA.

„Decizia Uniunii Europene lasă spaţii mari statelor membre pentru a declina acest principiu pe baza realităţilor şi caracteristicilor fiecărui stat. Spre exemplu, noi avem contracte colective foarte avansate inclusiv la nivelul doi, astfel că acest instrument nu trebuie să penalizeze în niciun fel formele pe care noi le-am experimentat cu succes", a declarat Giancarlo Girgetti, ministrul italian al Dezvoltării Economice.

Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale a Parlamentului European a anunţat marţi un proiect de acord privind instituirea unui salariu minim la nivelul Uniunii Europene. Acordul va trebui aprobat formal de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene.

Comisarul european pentru Muncă şi Afaceri Sociale, Nicolas Schmit, a declarat că „Uniunea Europeană nu va impune salariu minim Italiei".

Potrivit datelor ANSA, apelurile pentru ca Italia să introducă salariul minim au crescut marţi, după ce Comisia Europeană a anunţat că s-a ajuns la un acord politic între Parlamentul European şi statele membre ale UE cu privire la propunerea sa de directivă în acest sens.

Directiva stabileşte un cadru pentru adecvarea salariilor minime legale în statele membre care le au şi promovează negocierea colectivă privind stabilirea salariilor. Cu toate acestea, ea nu obligă statele să introducă un salariu minim.

„În Liniile Politice Generale, am promis o lege care să asigure salarii minime corecte la nivelul Uniunii Europene. Prin acordul politic de astăzi, vom furniza rezultate. Noile reguli vor proteja demnitatea muncii şi vor asigura că munca este plătită", a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

O serie de proiecte de lege au fost prezentate parlamentului italian pentru introducerea unui salariu minim, inclusiv două pentru un salariu minim de cel puţin nouă euro pe oră pentru persoanele ale căror locuri de muncă nu sunt acoperite de contracte colective.

„Sunt foarte încrezător că guvernul italian şi partenerii sociali vor ajunge la un bun acord pentru a consolida negocierile colective, în special pentru cei mai puţin protejaţi, şi, în final, vor ajunge la concluzia că ar putea fi important să introducă un sistem de salariu minim în Italia. Dar este la latitudinea guvernului italian şi a partenerilor sociali să facă acest lucru”, a transmis sursa citată.

 Ministrul Agriculturii, Stefano Patuanelli, un membru de frunte al Mişcării 5 Stele, a declarat că o lege pentru un salariu minim în Italia ar trebui aprobată înainte de sfârşitul actualului mandat parlamentar de anul viitor.

   

De asemenea, Peppe Provenzano de la Partidul Democrat (PD) a transmis pe Twitter că, potrivit Constituţiei, Italia este o republică „întemeiată pe muncă” şi, prin urmare, „nu poate rămâne” în această problemă.

Te-ar putea interesa şi:

  

Salariul minim european: 21 de state, inclusiv România, obligate să evalueze dacă actualul salariu este suficient pentru un trai decent

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese