Tanczos Barna, despre fondurile în domeniul mediului din PNRR: Vom avea peste un miliard de euro pentru sistemele de apă şi canalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook

Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a transmis, joi, că România va beneficia de fonduri uriaşe prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi va fi obligată să implementeze reforme semnificative pe baza acestui program.

„Ne bucurăm că suntem printre ţările care au Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă aprobat. România va beneficia de fonduri uriaşe şi va fi obligată să implementeze reforme semnificative pe baza acestui program. 

Tranziţie verde este programul Ministerului Mediului care cuprinde mai multe componente de investiţii pe reforme în domeniul mediului. Managementul apei este un domeniu foarte important. 

Aici vom avea peste un miliard de euro buget pentru dezvoltarea sistemelor de apă şi canalizare în România. Ştiţi foarte bine că avem infringement la acest capitol şi trebuie să avem rezultate concrete, să demonstrăm Comisiei că suntem în măsură să tratăm aceste probleme aşa cum trebuie.”, a afirmat Tanczos, informează Agerpres.

Potrivit oficialului, a doua componentă din domeniul mediului, la fel de importantă, este partea de păduri şi protecţie a biodiversităţii. 

Vom avea peste 600 de milioane (de euro, n.r.) pentru împăduriri şi sute de milioane pentru biodiversitate, pentru planuri de management, pentru refacere de habitate, pentru protejarea pajiştilor cu înaltă valoare genetică.”, a transmis ministrul.

Conform datelor transmise de acesta, a treia componentă - managementul deşeurilor - beneficiază de fonduri pentru platformele de depozitare voluntară a deşeurilor nemenajere.

Tanczos a precizat că la această componentă vor exista sute de primării care vor putea beneficia de finanţare pentru a realiza asemenea platforme. 

„Vom finanţa, de asemenea, 15 platforme mari pentru zonele urbane, acolo unde pot fi depozitate deşeurilor din construcţii, de metal, plastic, lemn, cauciucurile, deşeurile periculoase", a subliniat ministrul Mediului.

Acesta a menţionat că pe componenta de deşeuri, România va finanţa insule inteligente, care în oraşe vor reprezenta punctele unde pot fi depozitate selectiv deşeurile menajere.

„La transportul sustenabil avem o componentă importantă. Vom finanţa pe componenta de deşeuri acele insule inteligente care în oraşe vor reprezenta punctele unde pot fi depozitate selectiv gunoaiele menajere. 

Vom finanţa la nivelul fermelor mici şi medii platforme de gunoi de grajd, astfel încât să reducem infestarea apelor supraterane şi subterane cu nitriţi şi cu nitraţi. Este o componentă foarte importantă. 

De asemenea,vom finanţa staţiile de biomasă, staţii de biogaz şi vom ajuta agricultura prin aceste investiţii să se conformeze noilor reguli în ceea ce priveşte protejarea apelor", a spus oficialul.

Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) al României este documentul strategic care fundamentează priorităţile de reformă şi domeniile de investiţii la nivel naţional pentru instituirea Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Documentul a fost transmis Comisiei Europene pe data de 31 mai 2021.

Pe data de 28 octombrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat, pe contul său de Twitter, că membrii Consiliului Uniunii Europene au aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.

„Veşti bune pentru România. Consiliul a aprobat #PNRR-ul. Punerea sa în aplicare poate începe acum! #NextGenerationEU va furniza 29,2 miliarde de euro pentru stimularea tranziţiei verzi şi digitale şi construirea unei economii mai reziliente în România", a postat von der Leyen, în limba română.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a lovit Turcia. Seismul a fost resimțit în orașele Istanbul și Izmir
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Bancherii devin profesori pentru AI. Fostele creiere din sistemul bancar, plătite cu ora să învețe roboții meserie
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”