Suspendarea taxelor pentru produsele ucrainene exportate către UE se prelungește cu încă un an

0
Publicat:

Comisia Europeană a propus miercuri reînnoirea suspendării taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către UE pentru încă un an, consolidând în acelaşi timp protecţia produselor agricole sensibile din Uniunea Europeană.

Suspendarea taxelor pentru produsele ucrainene exportate către UE se prelungește cu încă un an

Acest lucru se realizează în conformitate cu angajamentele UE de a sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie, se menţionează într-un comunicat publicat de Executivul blocului comunitar.

Măsurile comerciale autonome (MCA) sunt în vigoare din iunie 2022 şi reprezintă un pilon esenţial al sprijinului ferm al UE pentru Ucraina şi economia sa. Măsurile contribuie la atenuarea situaţiei dificile cu care se confruntă producătorii şi exportatorii ucraineni ca urmare a războiului de agresiune neprovocat şi nejustificat al Rusiei.

Deşi principalul obiectiv al MCA este de a sprijini Ucraina, măsurile ţin seama, de asemenea, de sensibilităţile agricultorilor şi a altor părţi interesate din UE. În acest scop şi având în vedere o creştere semnificativă a importurilor de anumite produse agricole din Ucraina în UE în 2022 şi 2023, MCA reînnoite conţin un mecanism de salvgardare consolidat. Astfel se asigură faptul că se pot lua măsuri de remediere rapide în cazul unor perturbări semnificative ale pieţei UE sau ale pieţelor unuia sau mai multor state membre.

Pentru produsele cele mai sensibile - păsări de curte, ouă şi zahăr - este prevăzută o frână de urgenţă care ar stabiliza importurile la volumul mediu al importurilor în 2022 şi 2023. Aceasta înseamnă că, în cazul în care importurile acestor produse ar depăşi volumele respective, tarifele ar fi reinstituite pentru a se asigura că volumele importurilor nu le depăşesc în mod semnificativ pe cele din anii precedenţi”, se menţionează în comunicat.

În paralel, Comisia propune reînnoirea cu încă un an a suspendării tuturor taxelor rămase asupra importurilor din Republica Moldova, în vigoare din  data de 4 iunie 2022.  

Măsurile comerciale autonome referitoare la Ucraina au avut un efect pozitiv clar asupra comerțului Ucrainei cu UE. Împreună cu culoarele de solidaritate, măsurile comerciale autonome au permis ca fluxurile comerciale din Ucraina către UE să rămână extrem de stabile în 2022 și 2023, în pofida perturbărilor majore cauzate de război și împotriva tendinței generale a schimburilor comerciale cu Ucraina care a fost, per ansamblu, într-o scădere constantă. Importurile totale ale UE din Ucraina s-au ridicat la 24,3 miliarde euro în cele 12 luni până în octombrie 2023, comparativ cu nivelurile anterioare războiului din 2021, de 24 de miliarde euro.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare