Supraveghetorul european al asigurărilor sare în apărarea lui Mişu Negriţoiu: Actuala conducere a ASF are competenţa necesară pentru a rămâne în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Bernardino, preşedintele EIOPA, sare în sprijinul lui Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF

Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EUOPA), supraveghetorul sistemului european de asigurări, a transmis la sfârşitul lunii octombrie o scrisoare către premierul Dacian Cioloş şi către şefii celor două Camere ale Parlamentului, în care aduce argumente pentru menţinerea lui Mişu Negriţoiu la conducerea ASF, în condiţiile în care Parlamentul a început procedurile pentru demiterea acestuia.

Scrisoarea obţinută de „Adevărul“ este semnată de Gabriel Bernardino, preşedintele EIOPA. „Sunt convins că actuala conducere a ASF are competenţa necesară, capacitatea şi disponibilitatea de a continua nu numai acţiunile necesare de reglementare şi supraveghere pentru consolidarea sectorului de asigurări din România, dar, de asemenea, să continue să contribuie la construirea unei culturi comune de supraveghere la nivel european, lucru demonstrat prind contribuţia activă a actulului preşedinte al ASF ca membru al boardului EIOPA“, se arată în scrisoarea supraveghetorului european al asigurărilor.  

Preşedintele EIOPA arată în scrisoarea transmisă către premierul Dacian Cioloş şi către cei doi preşedinţi ai Camerelor din Parlament, că piaţa de asigurări din România a făcut progrese importante sub conducerea actualei conduceri a ASF, îmbunătăţindu-se nivelul de încredere în rândul asiguraţilor. De asemenea, şeful EIOPA apreciază procesul ASF de evaluare a activelor şi a stabilităţii societăţiilor de asigurări, susţinând că a fost „esenţial pentru a consolida soliditatea sectorului românesc de asigurări şi pentru a restabili încrederea în piaţă“.

Parlamentul a început procedura de demitere a lui Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), în urma scandalului privind tarifele poliţelor RCA. 

Guvernul a aprobat, recent, la presiunile patronatelor din transportul rutier, o Ordonanţă de Urgenţă care impune îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni, prin fixarea unor preţuri maxime de către ASF.

Preţul maxim al poliţei RCA pentru un camion cu masa peste 16 tone, înmatriculat pe firmă, va fi de 7.534 lei, iar acest nivel îi va avantaja pe patronii de firme care plătesc mult mai mult în acest moment, explică reprezentanţii brokerilor de asigurări.

Firmele de asigurări din România au sesizat Comisia Europeană, prin uniunea UNSAR, care le reprezintă interesele, împotriva măsurii Guvernului de a îngheţa preţurile asigurărilor.

Firmele care vând poliţe peste preţurile maxime fixate de Guvern riscă amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 50.000 lei, la care se pot adăuga sancţiuni complementare decise de către ASF.

Pe piaţa RCA au rămas acum doar opt jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom, Omniasig, Groupama şi Uniqa.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026