Suntem campionii UE la taxe şi impozite!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice companie din România are de plătit 96 de taxe şi impozite pe an, situaţie care a adus ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană şi pe locul al patrulea în clasamentul mondial în

Orice companie din România are de plătit 96 de taxe şi impozite pe an, situaţie care a adus ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană şi pe locul al patrulea în clasamentul mondial în ceea ce priveşte numărul contribuţiilor fiscale.

România înregistrează un nivel de peste două ori mai mare decât cel din alte state europene, precum Polonia sau Slovacia, potrivit unui studiu realizat în 178 de ţări de către Banca Mondială şi compania de consultanţă financiară PricewaterhouseCoopers. România a urcat o poziţie în clasament faţă de ediţia din anul 2006, când numărul taxelor identificate de autorii studiului s-a ridicat la 89.

Peste 200 de ore pe an, pentru fiscalitate

În acest an, pe primele trei poziţii în lume se află Belarus - 124 de taxe, Uzbekistan - 118 şi Ucraina - 99, se arată în raportul "Paying Taxes 2008". Autorii studiului precizează că, deşi în România şi Ucraina a fost introdusă taxa unică de impozitare, numărul mare al celorlalte taxe percepute în aceste ţări diminuează beneficiile acestui sistem de impozitare.

Timpul necesar unei companii din România pentru a plăti taxele şi impozitele într-un an este de 202 ore, nivel considerat mic de analiştii PricewaterhouseCoopers şi ai Băncii Mondiale. Cea mai mare parte a timpului este alocată plăţii impozitului pe profit, respectiv 101 ore pe an, astfel că România se situează pe poziţia 70 în lume în funcţie de acest indicator. (Dan Străuţ)

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent