Subvențiile „infinite” la energie ar putea accentua sărăcia energetică. Ce anunţă specialiştii

0
Publicat:

Obținerea celui mai mic preț la energia necesară încălzirii locuințelor, dar și mai important perspectiva reducerii în viitor a prețurilor la încălzire, se poate face doar prin investirea în sisteme care determină scăderea costurilor unitare cu energia, arată Dumitru Chisăliţă, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Costurile cu încălzirea ar putea creşte, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, chiar dacă până acum am avut o iarnă blândă, costurile cu încălzirea rămân unele din cele mai mari cheltuieli ale unei familii.

„Această situație se va accentua în viitor, iar rezolvarea lor nu sunt subvențiile la infinit. În primul rând subvenții mari în energie înseamnă mai puține spitale, școli, drumuri etc. Subvențiile infinite la energie înseamnă în fapt accentuarea sărăciei energetice. Și totuși asta facem, ne săpăm singuri groapa în care vom cădea cu siguranță. Alternativa este construirea unor sisteme eficiente care să se autosusțină în viitor și să se dezvolte cu reducerea costurilor pe unitatea de energie produsă și distribuită”, explică specialistul.

Acesta subliniază că nu este o teorie, şi nici nu este o poză din vestul Europei, este normalitatea, iar aceasta se poate vedea și la noi în țară la Oradea.

Clasamentul costurilor cu energia achitată (fără costul instalațiilor) în două orașe din România pentru diverse forme de încălzire a locuințelor: Oradea și București.

Sursa: https://www.oradea.ro
Sursa: AEI

Se poate observa că în situația în care există subvenții la energie electrică, gaze naturale, lemne de foc și energie termică, a determinat următorul clasament:

lemne de foc – cu precizarea că urmare a plafonării prețului pentru acestea ele au dispărut de pe piață, determinând tăieri de arbori la întâmplare, o exploatare ineficientă a masei lemnoase, folosirea lemnelor umede, cu randamente energetice reduse, cu emisii mari de CO2 și alte substanțe poluante

gaze naturale – care au ajuns să fie folosite aproape exclusiv pentru a fi arse și nu în petrochimie acolo unde valoarea adăugată este mult mai mare

termoficare – un sistem regândit în ultimii ani, pe principii corecte de dimensionare și grad de utilizare a rețelei, cu reducerea la maxima risipei, cu randamente energetice și economice performante și care se bazează pe cogenerare de înaltă eficiență

„În situația în care nu ar exista subvenții la energie, în Oradea sistemul de termoficare ar fi sistemul cu cel mai mic preț la energie pentru încălzire. Iar în situația în care acest sistem se va dezvolta prin creșterea numărului de consumatori și a gradului de utilizare, este singurul sistem din cele prezentate care în viitor poate să aibă prețuri mai mici, toate celelalte venind în viitor cu prețuri mai mari", arată reprezentantul AEI.

Sursa: https://www.oradea.ro
Sursa: AEI

„În opoziție cu Oradea, în București, în cazul păstrării subvențiilor, cel mai ieftin sistem este sistemul de termoficare (cu o subvenție de 64% !), iar în cazul eliminării subvențiilor aceeași termoficare s-ar găsi pe penultimul loc.", mai arată Dumitru Chisăliţă.

Acesta precizează că, ceea ce este sigur este că, în București, viitorul nu poate să aducă decât creșteri de preț pentru oricare din modurile de încălzire, iar păstrarea actualului sistem de subvenții în termoficare bazat pe creșterea subvenției proporțional cu creșterea ineficienței nu va duce decât probleme și mai mari în încălzirea locuințelor și în final frig în locuințe odată cu la colapsul sistemului.

„Secretul de la Oradea este piața, numărul mare de consumatori, 75% din consumatori fiind racordați la sistemul de termoficare. Oradea având cel mai mare procent de consumatori racordați la termoficare ceea ce face să scadă costurile unitare și să avem cele mai mici prețuri nesubvenționate, dar, cel mai important, să avem perspectiva reducerii în viitor a prețurilor la încălzire", subliniază expertul în energie.

În graficul de mai jos se poate vedea că situația în unele orașe din România este chiar mai rea decât în București, spre exemplul în Bacău dacă s-ar elimina subvențiile ar fi mai ieftin să te încălzești cu energie electrică decât cu sistemul de termoficare, ceea ce este de a dreptul absurd", a adăugat sursa citată.

Preşedintele AEI mai menționează că prețul la energie, se va dubla cel puțin, la fiecare din decadele următoare, și va aduce tot mai mulți oameni la limita de faliment personal, dar mai ales va crea o adevărată problemă în ceea ce privește efectiv încălzirea locuințelor în anul 2050.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter