Sub povara ratelor: Restanţele românilor la creditele în lei au atins cel mai înalt nivel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ratele la împrumuturile contractate în anii de boom economic sunt încă pentru mulţi o povară. Peste 700.000 de români nu reuşesc să-şi plătească ratele la timp şi se adâncesc în datorii tot mai mari de la o lună la alta. Datele Băncii Naţionale a României arată că nivelul restanţelor la creditele în lei a atins un nivel maxim istoric la sfârşitul lunii septembrie.

Valoarea ratelor neachitate la scadenţă pentru creditele în lei, cu restanţe de peste 30 de zile, a ajuns la sfârşitul lunii septembrie la 4,41 miliarde de lei (994 de milioane de lei), acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat de sistemul bancar din România. Stocul sumelor restante era ăn creştere cu 3,3% faţă de începutul acestui an şi cu 8,2% faţă de aceeaşi lună din 2014. Restanţe de peste 4,4 miliarde de lei s-au mai înregistrat doar în luna februarie a anului trecut.  

În ceea ce priveşte restanţele la creditele în euro, acestea au scăzut uşor în ultimele luni şi s-au stabilizat la echivalentul a 4,9 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro), în timp ce sumele restante la împrumuturile în franci elveţieni erau la sfârşitul trimestrului al treilea la echivalentul a 1,92 miliarde de lei (430 de milioane de euro), potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. 

Peste 700.000 de români cu eticheta „restanţier“

La sfârşitul lunii septembrie, 716.236 de români erau restanţieri la bănci pentru unul sau mai multe credite. Numărul lor este în scădere faţă de luna august (cu 3.000 de persoane), însă este mai mare cu 6.850 faţă de începutul acestui an. Numărul de împrumuturi pentru care se înregistrau sume restante la finalul lunii septembrie era de peste 960.000 şi era în uşoară scădere faţă de luna precedentă, dar în creştere cu peste 18.000 faţă de începutul anului. 

Românii se împrumută ca să-şi plătească datoriilor

Un studiu realizat recent de compania de recuperare creanţe Kruk arată că 7 din 10 români sunt nevoiţi să se împrumute pentru a trăi de la un salariu la altul şi că cei mai mulţi datornici au restanţe la întreţinere şi utilităţi. Studiul mai arată că 69% din români se împrumută - 43% din români se împrumută de la familie, 36% de la colegi şi prieteni, 23% de la bănci şi 6% de la firme de creditare. În plus, mulţi români ajung să se împrumute pentru a acoperi alte datorii acumulate. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani